Având în vedere temperaturile scăzute din această perioadă, administraţia fălticeneană a anunţat că este asigurată hrana pentru păsările care iernează pe iazurile din oraş.
Angajaţii de la utilităţi publice urmăresc locurile în care se adună lebedele şi raţele săbatice, în zona podului din Ţarna Mare, fie la podul de pe strada Sucevei, şi amplasează hrana care constă în grăunţe de porumb.
Acţiunea Primăriei Fălticeni, de hrănire a păsărilor, va continua în toate zilele cu temperaturi scăzute.
Astfel de inițiative au avut loc şi în anii precedenţi.