Luna februarie dă startul unei noi campanii. Autoritățile municipiului Fălticeni au început „curățenia” pe domeniul public și sunt hotărâte să ducă până la capăt acțiunea. Nu este vorba despre toaletarea copacilor și îngrijirea spațiilor verzi, ci despre ridicarea mașinilor abandonate.
Zeci de autoturisme au fost lăsate la voia întâmplării, iar altele pe locurile din parcările rezidențiale.
Unele dintre acestea nu mai sunt funcționale și stau de ani buni pe domeniul public.
Primarul Cătălin Coman spune că au fost identificate autoturisme abandonate în preajma blocurilor, în curți improvizate, pe trotuare sau în apropierea unor intersecții.
„Am găsit până astăzi zeci de autoturisme abandonate în municipiul Fălticeni. Avem această problemă în toate cartierele orașului.”, ne-a declarat edilul Coman. „Vrem să facem ordine și să eliberăm spațiul public de autoturismele pe care proprietarii nu le mai folosesc. Campania este abia la început și ne propunem ca în termen de câteva luni să rezolvăm situația.”
Un fenomen de amploare
Parcul auto municipal este în creștere la un an la altul, iar spațiile de parcare disponibile sunt tot mai greu de găsit.
Campania nou lansată este un triaj riguros, circa 50 de locuri fiind eliberate.
Cu această ocazie au fost de pe trotuare și din preajma unor spații publice.
Sunt autoturisme fără ITP, care ruginesc în parcări, unele devenind chiar magazii pentru depozitat diverse lucruri care nu mai sunt de trebuință.
Serviciu specializat pentru ridicat mașini
Fenomenul abandonării mașinilor pe domeniul public a luat amploare în ultimii ani, iar autoritățile vor să îl stopeze prin două măsuri.
Prima este aplicarea Hotărârii Consiliului Local care reglementează astfel de situații. Cealaltă măsură are în vedere înființarea unui serviciu specializat pentru ridicarea autovehiculelor abandonate sau externalizarea acestui serviciu către un agent economic specializat.
„La momentul actual avem o procedură de lucru, astfel încât mașinile abandonate pe domeniul public să poată fi ridicate în condițiile legii.”, explică primarul Coman. „Lucrăm, totodată, la un proiect de hotărâre prin care vom putea ridica mașinile, fie printr-un serviciu propriu, fie prin intermediul unei firme specializate. Nu ne-am decis, deocamdată, asupra cărei variante să ne oprim.”
Notificări către proprietari
Autoritățile locale pot, momentan, doar să-i amendeze pe proprietarii care și-au abnadonat mașinile.
Rețeta n-a funcționat prea eficient, unii fălticeneni fiind amendați de mai multe ori.
Din luna februarie au fost trimise noi înștiințări, iar împreună cu Poliția Locală au fost identificați proprietarii.
Înștiințările prevăd ca aceștia să-și ridice mașinile abandonate în termen de cinci zile lucrătoare, în caz contrar va primi amendă.
Însă amendă nu rezolvă problema, așa că autoritățile locale pregătesc noul proiect de hotărâre prin care proprietarul va fi amendat, iar mașina îi va fi ridicată.
Acesta va fi depusă într-un spațiu special amenajat, proprietarul urmând să plătească transportul și depozitarea acesteia.
De la începutul campaniei, pornită la 1 februarie, și până în prezent peste 70 de autoturisme abandonate au fost identificate, sarcina mutării acestora de pe domeniul public revenind proprietarilor.
Serviciul specializat pentru ridicarea mașinilor abandonate, care ar putea fi utilizat și în cazul mașinilor parcate neregulamentar sau fără plata tichetului de parcare, ar urma să devină funcțional din primăvara acestui an.

