S-au mutat în „casă” nouă. Sfârșitul de an îi prinde pe angajații Primăriei Comunei Preutești într-un sediul complet modernizat. Inaugurarea acestuia a fost marcată printr-un eveniment organizat pe 16 decembrie.
La eveniment au participat edilul Ion Vasiliu, consilieri locali și lucrători din cadrul aparatului administrativ local.
Mai mulți preoți au oficiat slujba de sfințire, urmată de un mesaj transmis de către protoiereul Adrian Dulgheriu.
La rândul său, primarul comunei Preutești a rostit un discurs în care a subliniat necesitatea acestui proiect, cât și nevoia unui spațiu adecvat desfășurării activităților administrației publice locale,
Prin intermediul unui alt proiect au fost achiziționate mobilierul, scaunele și alte elemente pentru dotarea încăperilor.
Șeful administrației locale preuteștene a subliniat faptul că prin crearea condițiilor existente au fost vizate creșterea calității activității profesionale din aparatul de specialitate, cât și îmbunătățirea serviciilor în relația cu publicul.
Ion Vasiliu a făcut, cu această ocazie, și o promisiune afirmând că „nu va dezamăgi.”
La finalul discursului său, primarul Comunei Preutești a amintit o serie de proiecte pe infrastructură, cât și stadiul acestora, drumuri comunale finalizate, altele aflate în faza de licitație.
„Este un moment de bilanț. Acum aproximativ doi ani am început lucrările, dar astăzi, când vedem ceea ce a ieșit, am uitat toate greutățile.”, a spus edilul Ion Vasiliu. „Este un rezultat deosebit atât pentru noi, ca și personal al instituției, dar și pentru locuitorii comunei Preutești Eu vă asigur că, atât cât sănătatea îmi va permite, nu vă voi dezamăgi. Aștept din partea dumneavoastră, cooperare și sprijin în așa fel încât să nu dezamăgim.”
Clădire modernizată la standarde actuale
Lucrările de reabilitare s-au încheiat în noiembrie, după aproximativ doi ani de la începerea șantierului. Pe durata acestuia, autoritatea locală și-a desfășurat activitatea în căminul cultural din Preutești.
Proiectul a inclus nu doar modernizarea și reabilitatea clădirii, ci și extinderea acesteia.
Interiorul a fost reconfigurat și gândit astfel încât să ofere acces facil pentru fiecare birou în parte. În acest sens, la parter se află toate compartimentele care au activitate directă cu publicul, dar și cele care țin de partea financiară și urbanistică.
La etajul se află birourile primarului, viceprimarului, secretarului general al comunei, cât și sala de ședințe pentru dezbaterile din Consiliul Local.
Pe același palier se află și Sala de Ceremonii, unde se vor putea desfășura căsătoriile civile.
Clădirea mai dispune spații de așteptare atât la parter, cât și la etaj. Pentru a fi în ton cu cerințele actuale, imobilul este eficient energetic și beneficiază de iluminat economic.
Schimbări de ordin estetic au fost realizate și printr-o serie de lucrări de amenajări exterioare și dotări cu mobilier stradal.
Lucrări de calitate marca Tehnocon
Proiectul a fost dus la bun sfârșit de Tehnocon, firma fălticeneană care s-a ocupat de modernizarea noii maternități din Fălticeni, cât și a unor obiective școlare din Vadu Moldovei, Hârtop și Făticeni.
Edilul comunei Preutești a apreciat calitatea execuție lucrărilor, dar și seriozitatea de care a dat dovadă operatorul economic pentru finalizarea proiectului.
Lucrările de reabilitare s-au încheiat în noiembrie, după aproximativ doi ani de la începerea șantierului. Pe durata acestuia, autoritatea locală și-a desfășurat activitatea în căminul cultural din Preutești.
Proiectul a inclus nu doar modernizarea și reabilitatea clădirii, ci și extinderea acesteia.
Interiorul a fost reconfigurat și gândit astfel încât să ofere acces facil pentru fiecare birou în parte. În acest sens, la parter se află toate compartimentele care au activitate directă cu publicul, dar și cele care țin de partea financiară și urbanistică.
La etajul se află birourile primarului, viceprimarului, secretarului general al comunei, cât și sala de ședințe pentru dezbaterile din Consiliul Local.
Pe același palier se află și Sala de Ceremonii, unde se vor putea desfășura căsătoriile civile.
Proiectul a fost dus la bun sfârșit de Tehnocon, firma fălticeneană care s-a ocupat de modernizarea noii maternități din Fălticeni, cât și a unor obiective școlare din Vadu Moldovei, Hârtop și Făticeni.
Proiectele pentru modernizarea și dotarea sediului Primăriei Comunei Preutești se ridică la 1,6 milioane de lei cu TVA.