Primăria Boroaia dispune de un buldoexcavator modern. Achiziție din fonduri proprii și bani europeniActualitate

Primăria Boroaia dispune de un buldoexcavator modern. Achiziție din fonduri proprii și bani europeni

       Accesări: 1537

Un nou utilaj intră în dotarea unei unități administrative din zona Fălticeni. Primăria Comunei Boroaia și-a dotat parcul auto cu un buldoexcavator modern, ce va fi utilizat pentru lucrări edilitare pe toată perioada anului. Vehiculul a fost achiziționat printr-un proiect depus de autoritățile locale pe una dintre măsurile lansate de GAL „Suceava Sud Est”.

Noul buldoexcavator are un preț de achiziție de 324.000 de lei cu TVA.

La acesta se adaugă un pachet de accesorii specifice pentru lucrări de construire, amenajare și întreținere ale drumurilor sau altor spații aflate în domeniul public.

Pachetul de accesorii include un tocător de vegetație, lamă pentru zăpadă, cupă pentru șanțuri, cupă trapezoidală și instalația hidraulică pentru acționarea acestora.

Valoarea echipamentelor se ridică la 70.000 de lei cu TVA.

Proiectul, depus în anul 2018, pentru buldoexcavator și echipamente, este cifrat la 394.000 de lei cu TVA.

Primarul Vasile Berariu menționează că 30% din fondurile alocate achiziției reprezintă contribuția Primăriei Boroaia, respectiv suma de 123.000 de lei.

Cofinanțarea din bani europeni este de 271.000 de lei.

Parcul auto al Primăriei Boroaia include două microbuze școlare, un vehicul Unimog cu lamă, încărcător frontal Wola (pentru întreținere drumuri), două autospeciale PSI pentru stingerea incendiilor, o autogunoieră și un automobil de serviciu Dacia Duster.

ȘTIRI