Un nou sprijin binevenit pentru angajații din sistemul de sănătate. În plină criză de echipamente de protecție, un preot și câțiva oameni de bine din Fălticeni au hotărât să-i ajute și ei pe medici. Au pornit cu gândul să cumpere viziere, un produs foarte căutat în această perioadă, însă dorințele nu s-a putut transpune în realitate.
Cererile sunt multe și nu pot fi onorate la timp.
Așa că cei implicați au renuțat la achiziției, nu și la idee. Fălticenenii nu au mai stat pe gânduri și au început să le confecționeze singuri. Ajutați de antreprenorul local Cristi Maftei, voluntarii au realizat vizierele de protecție prin intermediul firmei de producție publicitară KAON Production.
Inițiativa acestei acțiuni aparține părintelui Bogdan Feștilă, care este și profesor la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, un susținător al proiectelor cu caracter umanitar.
Donatori principali ai activității au fost membri ai Asociației Columbofililor din orașul Fălticeni, organizație reprezentată tot de un profesor, Ionuț Tanasă.
Animați de dorința de a-i susține pe cei aflați în linia întâi în lupta cu noul coronavirus, voluntarii au reușit să producă un lot de 400 de viziere.
Produsele au fost predate miercuri, 8 aprilie, directorului medical al Spitalului Municipal Fălticeni.
Acțiunea face parte dintr-un amplu demers filantropic denumit „Ajutăm Suceava”, derulat prin Platforma „Alături la greu”, un proiect inițiat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.