Binecuvântare în noaptea de Înviere. Credincioșii din zona Fălticeni au primit și anul acesta Sfânta Lumină, înainte ca în biserică să fie oficiată slujba închinată celei mai mari sărbători creștine. Lumina Harică a fost împărțită în curtea Bisericii „Sfântul Ilie”, unde mai bine de 20 de preoți au așteptat cu bucurie aducere acesteia.
Adusă de la Ierusalim la București de delegația Patriarhiei Române, Lumina Sfânta a fost adusă pe Aeroportul Internațional de la Suceava cu un avion de mici dimensiuni, de delegația Arhiepiscopiei Sucevei, condusă de Prea Sfințitul Damaschin Dorneanul..
Ea a fost împărţită preoţilor din judeţele Suceava, Neamț și Botoșani, dar și preoților veniți din Ucraina.
Delegația Protoieriei Fălticeni, condusă de protoiereul Adrian Dulgheriu și de părintele Georgian Rotar, secretar al Protiopiatului, a adus Sfânta Lumină și pentru creștinii din parohiile arondate.
Câțiva copii din comuna Boroaia, îmbrăcați în costum popular, au așteptat cu aceeași bucurie sosirea Sfintei Lumini la Fălticeni.
Lumina Harică a fost împărțită în timp ce preoții au cântat imnul „Lumină Lină”(lumina aducătoare de bucurie), unul dintre cele mai vechi imnuri creștine, intrate în cultul liturgic al bisericilor ortodoxe.
Cu această ocazie, Sfânta Lumină va ajunge în cele peste 100 de parohii din zona Fălticeni, dar și la mănăstirile din împrejurimi.
Părintele protopop Adrian Dulgheriu s-a adresat comunității locale, amintind că Lumina Harică, pogorâtă la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim este binecuvântare pentru trup și suflet, ce revarsă de peste două milenii.
„Este o bucurie extraordinară pentru fiecare dintre noi. De ce? Pentru că Lumina reprezintă puterea vieții. Nimic nu poate să trăiască fără Lumină. În Sfânta Scriptură vedem că Hristos este Lumina Vieții, deci, Lumina este puterea lui Hristos.”, ne-a declarat protoiereul Adrian Dulgheriu. „Noi primim, într-adevăr această putere, pentru sănătatea noastră trupească și sufletească. Este o binecuvântare care de 2.000 de ani se revarsă asupra creștinilor.”