Pregătiri pentru gestionarea situației refugiaților. Camioane ale IGSU au tranzitat municipiul Fălticeni. Acestea vor fi operaționalizate la nevoieActualitate

Pregătiri pentru gestionarea situației refugiaților. Camioane ale IGSU au tranzitat municipiul Fălticeni. Acestea vor fi operaționalizate la nevoie

       Accesări: 2679

Războiul din Ucraina a generat un val de refugiați la granița cu România. Este o situație fără precedent în ultimii 30 de ani. La punctul de frontieră din nordul județului Suceava, la Vama Siret, au început să sosească cei care au fugit din calea războiului.

Joi dimineața, după lansarea atacurilor armate asupra Ucrainei, la Vama Siret au sosit refugiații de război, pe jos sau cu mașinile. Momentan situația este sub control.

Cu toate acestea, IGSU este prevăzător și a trimis forțe de sprijin de câteva camioane și personal specializat în județul Suceava. Convoiul a tranzitat municipiul Fălticeni, dinspre Roman, spre Suceava, în jurul orei 15.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucovina, autospecialele dotate cu containere au ajuns la o unitate de pompieri din județul Suceava.

„Sunt mijloace venite din alte județe. Echipmanentele au fost mobilizate pentru a oferi sprijin.”, a explicat biroul de comunicare al IGSU. „La momentul acesta nu vor fi operaționalizate. Acest lucru se va întâmpla la nevoie.

Sunt pregătite autoritățile sucevene pentru a face față unui val de refugiați?

Autoritățile județene nu au ieșit la rampă cu nicio declarație oficială, fiind preocupate și ocupate cu Târgul de Turism al României, care a început astăzi, 24 februarie, la Romexpo București.

Nici Prefectura Suceava nu a remis un comunicat oficial legat de cum modul va fi gestionat sau planul de bătaie pentru acest prim val al refugiaților ucraineni.

Prefectul Alexandru Moldovan pomenea în urmă cu două zile de „identificarea unor posibile locuri de amplasare a taberei mobile, care este în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava” și că au fost identificate și alte spații de cazare, astfel încât să fim în măsură a gestiona un eventual aflux de refugiați din țara vecină, pe teritoriul județului.

Aceste spații de cazare, verificate în prealabil de personalul din cadrul ISU, vor fi puse la dispoziție fie de autoritățile publice locale, fie de operatori din turism, îndeplinind condițiile minime în vederea cazării refugiaților.

Timpul ne va spune cât de pregătite au fost autoritățile sucevene în fața noilor provocări și efecte colaterale ale războiului din Ucraina, care încep să fie tot mai intense.

ȘTIRI