PreaSfințitul Damaschin va oficia slujba praznicală la hramul Catedralei „Învierea Domnului” din FălticeniReligie

PreaSfințitul Damaschin va oficia slujba praznicală la hramul Catedralei „Învierea Domnului” din Fălticeni

       Accesări: 2398

Sărbătoare, zi de hram și slujbă arhierească. Trei evenimente liturgice vor avea loc cu ocazia hramului Catedralei „Învierea Domnului” din municipiul Fălticeni. Preoții catedralei fălticenene, Ionuț Suditu și Claudiu Hariuc, s-au pregătit așa cum se cuvine pentru acest moment deosebit, ce va fi marcat luni, 17 aprilie, în a doua zi de Paști.

Slujba de hram va fi oficiată de Prea Sfințitul Damaschin Dorneanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Programul liturgic va începe la ora 9, iar la ora 9.30 ierarhul va fi întâmpinat de către un sobor de preoți.

Începând cu ora 10 va fi săvârșită slujba arhierească.

Slujba Învierii va fi înfrumusețată de corul catedralei, premiat de curând în cadrul unui Festival concurs național de muzică religioasă.

Catedrala din Fălticeni, amplasată în centrul municipiului, a fost sfințită în iunie 2018, după mai bine de două decenii de punerea pietrei fundamentale.

Slujba de târnosire a fost oficiată de către Î.P.S Pimen și P.S. Damaschin, alături de numeroși preoți și diaconi. La evenimentul de acum cinci ani au participat câteva mii de credincioși.

Lucrările de construire ale Catedralei din Fălticeni au început în 1990, dar au stagnat nu după multă vreme, din lipsă de fonduri.

După implicarea preotului Ioan Argatu lucrările au fost reluate.

ȘTIRI