Se apropie hramul orașului. Peste câteva zile va fi prăznuit Sfântul Ilie, făcător de minuni și aducător de ploi, protectorul orașului Fălticeni. Lăcașul, închinat marelui proroc, va îmbrăca haine de sărbătoare, ocazie cu care vor avea loc mai mute evenimente cu caracter religios.
Preasfințitul Damaschin, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei, va fi în mijlocul credincioșilor parohiei Sfântul Ilie, pentru a-l cinsti pe patronul acestei biserici ctitorite în urmă cu aproximativ 180 de ani.
Ierarhul va participa la bine cunoscuta procesiune organizată anual cu prilejul aceleiași sărbători.
Vineri, 19 iulie, are loc acest moment de suflet, în care numeroși preoți și creștini din parohii ale Protopopiatului Fălticeni vor fi alături de Preasfințitul Damaschin.
Procesiunea va avea loc în ajunul sărbătorii.
Potrivit programului anunțat pe parohia Sfântul Ilie, ierarhul va fi întâmpinat la ora 17.45.
Procesiunea va dura aproximativ 30 de minute și va porni din curtea bisericii spre centrul orașului.
În aceeași zi, la ora 8:30 va începe Sfânta Liturghie din ajunul sărbătorii, iar de la ora 10:00 vor fi scoase spre închinare Moaștele Sfinților Epictet și Astion.
După-amiază, între 15 și 17, vor fi oficiate Vecernia și Sfântu Maslu.
Sâmbătă, 20 iulie, în ziua hramului va fi oficiată Utrenia, Acatistul și Sfânta Liturghie, urmate de agapa creștină.
Părintele protoiereu Adrian Dulgheriu și părintele co-slujitor Neculau Tudorel invită fălticenenii și creștinii din preajma orașului să ia parte în număr cât mai mare la evenimentele religioase dedicate Sfântului Ilie.