În anul 1914, adică acum mai bine de 100 de ani, se semna la Fălticeni actul de naştere al Muzeului Fălticenilor. Oraşul îşi făcea un titlu de mândrie şi care va rămâne un reper important în cultura locală dar şi naţională. Ar fi trebuit să-i sărbătorim centenarul dacă, în 1972, autorităţile judeţene de pe atunci nu l-ar fi desfiinţat.
Parte din comorile lui le mai găsim la Muzeul Apelor ”Mihai Băcescu” într-o cameră dedicată întemeietorului primului muzeu: arme vechi, monezi, fotografii, cărţi vechi precum şi biroului lui Vasile Ciurea.
Tot aici vom putea regăsi „Cupeul de lemn”, sculptat cu cuţitaşul, timp de 35 de ani, de Leon Comnino. Această celebră şi valoroasă piesă a fost expusă şi la Expoziţia Universală de la Paris, în 1937.
De asemenea, mai putem regăsi o parte din biblioteca muzeului la Galeria Oamenilor de Seama. Alte piese de arheologie şi etnologie sunt adăpostite la Muzeul „Ion Irimescu”. Celelalte exponate au fost transferate la muzee din Suceava, Ruginoasa şi Iaşi.
Însă fălticenenii păstrează intactă amintirea muzeului şi a celor care au ostenit la întemeierea lui cu o stăruinţă vrednică de toată lauda. Neuitarea lor este semnul de recunoştinţă cu care noi, urmaşii, suntem totdeauna datori marilor înaintaşi.
Păstrăm, însă, amintirea nu numai de dragul trecutului nostru bogat ci şi în speranţa unui viitor pe măsură la care avem tot dreptul, ba chiar şi obligaţia să-l dorim. Noblesse oblige, trebuie să spunem şi noi!
Istoria muzeului începe însă mai devreme de 1914 şi este strâns legată de profesorul Vasile Ciurea a cărui viaţă a fost pusă, fără răgaz şi cu o rară intensitate, în slujba muzeului.
Profesoara Mioara Gafencu îi urmăreşte traiectul vieţii în monografia închinată cărturarului, după chiar mărturiile lui Vasile Ciurea din registrul-manuscris „Amintiri. Cum mi-am trecut viaţa”: ”Numele Ciurenilor este nume de întemeietori în ţinutul de pe malul Şomuzului. Vechea familie boierească a înscris în arborele genealogic mai multe generaţii de cărturari şi ctitori.”- scria doamna profesoară, referindu-se la înaintaşul paharnic Tudorache Ciurea, ctitor de biserici şi întemeietor al oraşului nostru.
Vasile Ciurea s-a născut la Fălticeni în 9/22 august 1883.A locuit pe strada Ştefan cel Mare la nr. 35, casa fiind refăcută după căsătorie. Tatăl său era funcţionar la prefectură iar mama, Elena, era fiica protopopului Gheorghian din Botoşani. A urmat Şcoala Domnească din Uliţa Rădăşenilor (azi strada Ion Creangă), apoi gimnaziul „Alecu Donici” tot în oraşul natal şi Liceul Naţional din Iaşi.
Dar despre începuturi nu ne poate spune mai bine altcineva decât însuşi Vasile Ciurea: ”Aici în acest modest, dar merituos locaş de cultură, cum era gimnaziul nostru la Fălticeni…, aici, ca şi celelalte generaţii de absolvenţi anterioare mie, din mâna vechilor şi neuitaţilor dascăli, dintre care tare mulţi au trecut într-o lume mai bună: Vasile T. Lovinescu, N. Apostol, Gh. Ciolac, Teodor Nicodim, Vasile Rădeanu, Dimitrie Cernătescu, Grigore Scorpan, Iancu Filip şi Neculai Motăş, iar dintre cei supravieţuitori acestora: Domnii Gh. Stino şi Nec. Drăguşanu, de la ei şi prin şcoala aceasta, am primit cea dintâi împărtăşanie, cu bunurile superioare ale sufletului şi cele dintâi gândiri sfioase ale mele ca şi cele dintâi simţiri mai înalte, aici şi-au încercat mai întâi aripile.”
Vasile Ciurea povesteşte că, elev fiind, era atras de colecţiile micului laborator, „Cabinetul de Sciinţă” cum era scris pe tăbliţa de plumb, de deasupra uşei” şi unde „sorbea din ochi dulapurile de sticlă ce închideau în ele atâtea comori ştiinţifice”.
Între 1902-1907 îl găsim student la facultatea de ştiinţele naturale din Iaşi. I-au fost profesori, între alţii Paul Bujor, pionier al şcolii româneşti de biologie şi cel care a pus bazele colecţiilor laboratorului şi muzeului de morfologie animală al universităţii; apoi Ion Simionescu, care va deveni şi mentorul său, naturalist de mare anvergură şi intelectual de înaltă ţinută. Ei îi vor insufla dragostea pentru pământul pe care ne ducem traiul, pentru vrednicia unui neam care a suferit veacuri întregi dar care şi-a păstrat neştirbită energia creatoare.
În 1906, student fiind, îşi însoţeşte fostul profesor de Ştiinţe fizico-naturale din gimnaziu, M. Stamatin, într-o excursie cu elevii pe drumuri dornene, bistriţene şi nemţene. Apoi urmează o călătorie de studiu cu profesorul Ion Simionescu, în Deltă şi în Dobrogea.
Trece în mod strălucit examenul de licenţă în greu încercatul an 1907 şi intră în învăţământ. Întâi la Liceul „Andrei Başotă” din Pomârla (Botoşani), apoi la Liceul de Băieţi „Principele Ferdinand” din Bacău iar din 1911 la gimnaziul „Alecu Donici” din Fălticeni.
„Reîntors în oraşul de baştină, nu l-au ademenit mijloacele obişnuite de a ucide vremea nu i-a strâns avântul tinereţii nici lenevirea atât de molipsitoare. Casa lui părintească, înconjurată cu livadă, ca toate casele vechi din Fălticeni, i-a deşteptat dragostea de loc. Pregătirea lui universitară i-a arătat drumul de bătut, spre a fi folositor ţinutului din care se trage.”
Acestea sunt cuvintele mentorului său, în prefaţa la cartea pe care o scotea Vasile Ciurea în 1934 despre „Muzeul Făticenilor. Două decenii de muncă. 1914-1934”.
Aici, la Fălticeni, profesorul îşi va onora pe deplin meseria şi chemarea.
