Celebra uliţă a Rădăşenilor este o cale duhovnicească. Prin binecuvântata poartă, se intră în spaţiu sacru. Troiţa, biserica voievodală cu hramul Sfântului Mercorie, Biserica Albă cu hramul Sfinţilor apostoli Petru şi Pavel, impozanta cruce de pe deal, ocrotitoare a creştinilor, apoi instituţiile – primăria, şcoala şi celelalte, gospodăriile frumos amenajate, livezile ce râd în soare, toate dau unicitatea spaţiului rădăşenean.
Aici recunoaştem aluatul de care vorbea iluminatul Paisie Olaru, provenit din sarea pământului şi lumina lumii. Aici arde veşnic candela rugăciunii de la care orice homo viator îşi reaprinde ruga şi speranţa în Cel Nevăzut care este cu noi.
Să ne fie gândul pe verticală – ne sfătuia Zoe Dumitrescu Buşulenga.
La fel ne îndeamnă smeritul preot Irimescu: Credinţă vie. Rugă. Dăruire. Jertfă. Bucurie cu mireasmă de sfinţenie.
Portăriţa, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, îi însoţeşte ruga. Candelabrul unicat sporeşte atmosfera de ortodoxie sinceră şi curată.
Părintele Petru Irimescu este un preot fără odihnă, cu râvnă duhovnicească şi slujire totală. Chip al înţelepciunii luminate, netrăind pentru sine. Doctor de suflete, împarte reţete duhovniceşti:
„Mata să citeşti Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului şi să vii la mine peste patruzeci de zile. Vei vedea că totul se rezolvă”.
„Mata să te rogi Domnului Iisus Hristos şi vei vedea că totul se va schimba”.
„Mata să citeşti Acatistul Izvorului tămăduirilor în fiecare zi şi Acatistul Atotputernicului Dumnezeu.”
„Mata continuă aşa cum te-am învăţat şi o să vezi că totul o să fie bine. Du banii acolo, pentru terminarea acoperişului bisericii”.
Oare cum le mai ţine minte pe toate? Sunt atâtea probleme. Unele par mărunte, dar sunt esenţiale pentru fiecare în parte:
„Părinte, n-am putut să-mi termin casa. Sau gardul. Sau, nu mă înţeleg cu vecinul. Sau, n-am pace în casă. Sau, sunt bolnav şi mă tem că nu mă voi vindeca. Sau, nu-mi găsesc loc de muncă. Sau, nu-mi pot face o familie. Sau, am proces şi am nevoie de un sfat.”
Rugăciune. Credinţă. Iertare. Iubire. Cu belşug de har, împarte lumină şi speranţă. Puterea rugăciunii şi a gândului este foarte mare. Coparticipativ, ruga se înalţă din ambele părţi.
La ceas de taină, în pridvor, se aşteaptă în ordine. Sunt mânaţi de griji veniţii de la Dorohoi sau Iaşi, de la Bacău sau din alte localităţi chiar de peste hotare. Preotul împarte hrană duhovnicească şi apa vie a credinţei.
„Vestit părintele nostru, dar n-are timp de noi, ci doar de cei veniţi de departe!”
„Fără părintele, n-am fi binecuvântaţi de Dumnezeu!”
„Părintele m-a întărit sufleteşte şi mi-am rezolvat problemele!”
„Cuvântul viu al Evangheliei şi al Sfinţiei Sale mi-au sporit forţa lăuntrică!”
„Eu am cunoscut mult prin ruga fierbinte şi sfatul părintelui şi am venit să-i mulţumesc!”
„Părintele mi-a vorbit în pilde. Oare cum să desluşesc?”
„Binecuvântarea lui îmi sporeşte forţele. Trebuie să înving!…”
„Cât de călcată e localitatea noastră! În zi de sărbătoare, şirul de maşini ajunge până la primărie! Rădăşeni a devenit centru de pelerinaj! Microbuzele deservesc atâţia călători; afacerea transportului este foarte rentabilă! Modernizarea drumului s-a făcut, negreşit, şi cu ajutorul parohiei.”
„La biserică, rar să nu fie şantier. Totul este bine gospodărit. Preoţii dau o mână de ajutor primăriei, iar cuvântul lui Dumnezeu se aude la şcoală prin părintele Constantin! Zilele săptămânii sunt neîncăpătoare pentru multele rugăciuni şi Sfântul Maslu! Şi câţi copii de suflet şi preoţi binecuvântaţi nu sunt în biserică! La icoana Sfintei se adună atâtea inimi smerite!”
„Dar cât ajutor s-a dat şi credincioşilor din alte localităţi! Ţineţi minte cum a adus obolul prin anii 90 sau acum, în alte construcţii monumentale. Este respectat şi iubit de feţele bisericeşti iar episcopul vicar, Timotei Prahoveanul, rădăşenean prin naştere, îl cinsteşte.”
„Lauda-i deşartă, faptele vorbesc!”
Preoţii sunt repere în comună, legea morală se impune prin ei, iar purtătorul cuvântului lui Dumnezeu şi al legii este în gâlceavă cu sinele: „Oare ruga mea va fi primită de Dumnezeu? Oare n-am nedreptăţit pe cineva?” Iar în surdină: „Doamne, dă-mi timp şi putere să te slujesc pe Tine şi să ajut oamenii şi de la amvon, şi din areopagul comunei.”
Preotul Petru capătă noi dimensiuni pe măsura trecerii timpului. Un om deplin, un arhetip cu strălucirea credinţei pe chip în timpul Sfintei Liturghii, cu lumina cetăţeanului care sare în ajutorul obştii sociale în care vieţuieşte.
Să ne rugăm bunului Dumnezeu să-l răsplătească pentru multele bucurii duhovniceşti şi cetăţeneşti. Şi un urcuş îndumnezeit acum, când ninsoarea florală cursă-n meri, rodeşte în spaţiul sacru al Rădăşenilor.
