Postul Mare ne-a readus în dimensiunea sacră a rugăciunii. Gânduri albe, evlavioase, cu sâmbure de soare pornesc pe poarta inimii deschise scăldată în aghiazma iubirii divine.
Vorbirea sau tăcerea cu arome sfințite ne mențin într-un climat spiritual elevat.
Dialogul lăuntric specific ethosului creștin aduce cu sine aleasă și unică trăire. Matricea la care ne raportăm o constituie biserica cea de toate zilele.
Biserica de înaltă stirpe pe care o reiterăm călcându-i pragul în evlavie, solilocviu și rugăciune, simțind omniprezența dumnezeirii.
Doamne, fii puterea mea întru recăpătarea și regăsirea echilibrului. Cereasca limbă universală a rugăciunii să ne călăuzească drumurile spre iubire, iertare, adevăr și viață.
Homo christianus cultivă prin rugăciune, cu blândețe iertătoare, argintul virtuților.
Preoții, închinători evlavioși, cadelnițează cuvinte în rugi nesfârșite și predici liturgice cu profundă trăire religioasă. Oamenii și pământul se îngeresc prin bunătate și credință. Cuvintele se închină și omul se înalță într-o ardere de tot.
Vindecarea sufletească prin rugăciune, contopire cu biserica și interconectare a credincioșilor reiterează memoria creștină.
Geografia sacră ne face pe toți, oameni ai locului, călători sau pelerini, să îngenunchem în fața sfintelor icoane din bisericile pe care le frecventăm zilnic, sau după situație, să îngenunchem în fața sfintelor icoane din bisericile spre care ne îndreptăm inimile și care au o carte de identitate religioasă unică.
În vetre de credință din zona fălticeneană, am înălțat și anul acesta rugăciune la picioarele Sfintei icoane a Maicii Domnului – Portărița − de la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Rădășeni, primenită recent prin restaurare în atelierele Patriarhiei sub oblăduirea ÎPS Timotei, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La biserica Sfântul Apostol Andrei de la Așezământul social-filantropic Fălticeni, am trăit în mai multe rânduri clipe de înălțare ca în epoca primilor creștini. Familia duhovnicească a preoților și credincioșilor onorează Casa Domnului.
În Capela Sfântul Ierarh Nicolae de la Colegiul ”Nicu Gane” ctitorită prin strădania preotului Petru Irimescu, ne-am înțelepțit alături de preotul paroh și am devenit mai puternici în rugăciune.
La Mănăstirea Bogdănești, Centru social creștin, așezământ filantropic pentru bătrâni, am trăit sentimentul înălțării prin dăruire, pentru că cine dă, lui își dă. Am adus cuvânt de mângâiere alinare și speranță celor păstoriți de preotul Gheorghe Loghinoaia a cărui activitate este dragă lui Dumnezeu.
Și tot aici, am trăit inopinat bucuria de a asista la o repetiție a corului bisericesc în care am regăsit mulți dintre absolvenții de la ”Nicu Gane”. Și ne-am întărit convingerea că școala și biserica au fost și rămân colonadele de susținere ale neamului românesc.
Nu ne-am propus să dăm nume ale ostenitorilor în rugăciune. Le păstrăm în sufletele noastre, în arhiva noastră spiritual-sentimentală. Dar suntem mai bogați sufletește prin noile întâlniri duhovnicești.
Apropierea de biserica lui Hristos tămăduiește de amenințarea deșertului social din perioada nefastă a pandemiei; biserica ne-a reechilibrat, ne-a vindecat și ne-a întărit sănătatea morală prin vorbele Mântuitorului: Nu vă temeți; Bucurați-vă!
Clopotele ne cheamă permanent la rugăciune. Preoții oficiază cu înaltă trăire. Postul și lăcașurile sfinte ne-au luminat și ne-au sporit forța credinței.
Învierea este autentică. Veniți de luați Lumină! Hristos a Înviat! Eu sunt Calea, Adevărul și Viața! Intrăm în săptămâna Luminată.
Cărările credinței sunt străbătute cu speranță și evlavie într-un continuum în fiecare an. Aceleași și mereu altele. Drumuri sacre spre Râșca−Buda−Slătioara, spre Slatina și mai departe spre Probota, spre mănăstirile sucevene, bucovinene, nemțene sau ieșene. Pretutindeni bat clopote ce rezonează în adânc de suflete.
Câteva marcaje, trasee, căi de suflet, cărări, drumuri și popasuri în căutarea luminii, într-un climat religios notabil pe calea către sine și către Cel de Sus. Întâlniri de neuitat cu fețe bisericești, cu sacerdoți în neodihna rugăciunii.
Firească și legitimă întoarcere în loc sacru de rugă, într-un palpit de religiozitate întru întâlnirea în divin.
Noi toți suntem biserica lui Hristos. Peste tot este lumina divină. Hristos a înviat!
