Pompierii au intervenit seara trecută la două incendii în Fălticeni. Există suspiciuni de incendiere intenționatăLocal

Pompierii au intervenit seara trecută la două incendii în Fălticeni. Există suspiciuni de incendiere intenționată

       Accesări: 1519

Intervenții la foc continuu. Pompierii au acționat seara trecută pentru stingerea unui incendiu declanșat la un autovehicul aflat pe raza municipiului Fălticeni, iar la scurt timp au fost chemați să-l lichideze și pe cel de-al doilea. Salvatorii au făcut tot posibilul ca să limiteze daunele provocate de flăcări.

Primul incendiu a fost anunțat la ora 22.15.

Pompierii au intervenit pe strada Armatei, unde ardea o autoutilitară.

Fiind la scurtă distanță de sediul Detașamentului, pompierii au ajuns imediat. Flăcările au afectat componente ale motorului, elemente din plastic și cele din habitaclu.

Mașina era staționată, iar motorul oprit. În interior nu se aflau persoane sau bunuri.

40 de minute mai târziu, pompierii au fost solicitați din nou.

De această dată pe strada Tudor Vladimirescu. La sosirea echipajelor ardea un garaj, fiind pericol de propagare la două case și o anexă.

Au ars materiale lemnoase pentru construcție (0,5 m.c.), garajul fiind afectat pe 100 metri pătrați.

În ambele cazuri, pompierii au menționat că incediile au fost declanșate, pe fondul folosirii intenționate, prin intermediul unei surse de aprindere.

Polițiștii fălticeneni au intrat pe fir și au declanșat două anchete.

Oamenii legii spun că există suspiciuni de incendiere intenționată. Aceștia au creionat un cerc de suspecți.

Cercetările sunt desfășurate de lucrătorii Biroului Investigații Criminale.

ȘTIRI