În urma acțiunilor de verificare și control efectuate în această săptămână, atât în fondul forestier, pe drumurile publice și la peste 30 de societăți de debitare, prelucrare și comercializare a materialului lemnos din județul Suceava, au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 95.000 lei.
Au fost confiscați peste 200 metri cubi material lemnos în valoare de circa 100.000 lei.
De asemenea, au fost intensificate activitățile de cercetare penală față de persoanele care au săvârșit infracțiuni silvice. Polițiștii au dispus reținerea a trei bărbați pentru furt de material lemnos și încarcerarea în arestul IPJ Suceava.
Săptămânal sunt orgnizate activități în sistem intergrat cu participarea polițiștilor din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, a polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice cu participarea polițiștilor rutieri dar și din cadrul subunităților de la nivel județean. La acțiuni sunt cooptați, de asemenea lucrători de jandarmi dar și specialiștii silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava și Direcției Silvice Suceava.
Foto – Arhivă