Condusul mașinii este una dintre tentațiile pe care le au tinerii. Chiar dacă nu au permis auto, unii riscă și ies și autovehiculul la plimbare, pe drumurile publice, având chiar acordul părintelui. Un astfel de caz s-a întâmplat vineri seara pe raza comunei Fântâna Mare.
Patrula din cadrul SPR Vadu Moldovei, ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru control autoturismul condus de către un minor de 17 ani din comuna Vadu Moldovei.
Acesta se deplasa, în jurul orei 20, pe DN 155P, iar în autoturism se mai afla un pasager.
Agenții au interogat baza de date și au aflat că persoana de la volan nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Pasagerul din autoturism era și proprietarul mașinii, mai exact tatăl conducătorului auto.
Bărbatul, în vârstă de 56 ani, a declarat faptul că a încredințat autoturismul cu voia sa minorului, deși cunoștea faptul că acesta nu posedă permis de conducere.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „încredințarea vehiculului spre a fi condus de către o persoană fără permis”.
Acesta va fi soluționat de lucrătorii Postului de Poliție Fântâna Mare.