Accesări: 4963

Toleranță zero pentru abaterile la regimul rutier. Polițiștii din Fălticeni sancționează cu fermitate infracțiunile pe linia de conducerii de vehicule fără permis, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. Acestea sunt trei dintre elementele dosarului penal întocmit tânărului din comuna Bogdănești, care la finele anului trecut a lovit pe trecerea de pietoni, în cartierul 2 Grăniceri, o femeie de 76 de ani.

Victima a fost accidentată ușor.

Ea a fost transportată la spitalul din Fălticeni pentru investigații medicale. Ulterior a fost transferată la Spitalul Județean de Urgență Suceava.

Tânărul conducea un Volkswagen Polo, deși nu deține permis pentru nicio categorie auto, iar după accident, el a părăsit locul faptei.

Acesta a rămas împotmolit în noroi, cu mașina, pe drumul dintre Fălticeni și Rădășeni, pe porțiunea dintre Poarta Rădășeniului spre Drumul Miresii.

Frații acestuia, aflați în mașină cu el, l-au convins să meargă la poliție și să declare cum s-a petrecut totul, în seara zilei de 28 decembrie.

El s-a prezentat la sediul unității de poliție după mai bine o oră și jumătate de la accident.

Oamenii legii au decis ca tânărul din Bogdănești să fie reținut pentru 24 de ore. Procurorul de caz urmează să stabilească măsura ce va fi aplicată ulterior acestei decizii.

Polițiștii l-au escortat luni, 4 ianuarie, pe autorul accidentului la Centrul de Arest și Reținere Preventivă din cadrul IPJ Suceava.

ȘTIRI