Accesări: 7803

Și-a asumat un risc prea mare, iar acum plătește cu propria libertate. Un bărbat din comuna Vadu Moldovei și-a permis luxul de a conduce un automobil pe drumurile publice, fără ca el să dețină permis. Acesta a fost surprins de un echipaj de poliție, iar oamenii legii i-au întocmit dosar penal.

Câteva luni după săvârșirea faptei, autorul infracțiunii a fost deferit justiției.

Pe 10 ianuarie 2020, lucrătorii Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei au primit spre aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru persoana din Vadu Moldovei, în vârstă de 43 de ani.

Mandatul a fost emis în aceeași zi de Judecătoria Fălticeni.

Persoana în cauză era condamnată de instanță la 8 luni de închisoare cu executare. Bărbatul era autorul unei infracțiuni la regimul rutier, fiind surprins de un echipaj de poliției, care, ulterior, i-a întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”.

Pe 10 ianuarie 2020 bărbatul a fost identificat, pentru reținere, pe raza comunei Fântâna Mare.

Oamenii legii l-au reținut pe acesta. El a fost escortat și încarcerat de polițiști la Penitenciarul Botoșani.

ȘTIRI