Accesări: 466

Polițiștii Secției Rurale Mălini au început luna august cu două dosare penale întocmite în mai puțin de 24 de ore.

Sâmbătă, la câteva miute după miezul nopții, în timp ce-și exercitau atribuțiile de serviciu pe raza comunei Slatina, polițiștii au oprit pentru control, pe DJ.209 A Slatina,  autoturismul condus de către un bărbat, în vârstă de 20 de ani, din Mălini, care se afla singur în autoturism.

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool în aerul pur expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i s-au recoltat două probe de sânge.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” care va fi soluționat procedural de către lucrătorii P.P. Mălini.

Sâmbătă seara, o patrulă a celeiași secții de poliție a oprit pentru control, pe strada Pojorâta, în satul Văleni-Stânișoara, comuna Mălini, autoturismul condus de un bărbat, în vârstă de 31 ani, domiciliat în Municipiul Roman, jud. Neamț.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Și în acest caz, conducătorului auto i-a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

ȘTIRI