Polițiștii din Fălticeni l-au depistat pe adevăratul autor al unui accident rutier cu ajutorul probelor ADNLocal

Polițiștii din Fălticeni l-au depistat pe adevăratul autor al unui accident rutier cu ajutorul probelor ADN

       Accesări: 10422

Răsturnare de situație într-un dosar în care s-au făcut cercetări legate de săvârșirea unui grav accident rutier. Agenții din cadrul Polițiștii Biroului Rutier Fălticeni au reușit să descopere autorul faptei, după ce au strâns mai multe probe, au audiat victimele, dar și presupusul vinovat. Incidentul s-a petrecut în vara anului trecut în Comuna Baia.

În seara zilei de 7 iunie, agenții au fost chemați la fața locului să înceapă cercetările la un eveniment rutier soldat cu două victime.

Ceea ce părea doar un alt caz, aceasta avea să devină unul de durată și care avea să se încheie cu un dosar în care sunt cercetate mai multe persoane.

Filmul accidentului pornește de la momentul când un autoturism scăpat de sub control, ajunge într-un cap de pod, după care acroșează două femei aflate pe podeț, una dintre acestea fiind rănită grav. La sosirea echipajului au fost identificate în preajma mașinii două persoane, o femeie și o cunoștință de-a acesteia.

Femeia le-a declarat polițiștilor că ea se afla la volanul vehiculului, însă adevărul era cu totul altul.

Oamenii legii au avut un indiciu cheie care a condus la extinderea cercetărilor și deschiderea unei noi piste de investigație. Verificări realizate mai amănunțit i-au ajutat pe agenții fălticeneni să stabilească, ulterior, faptul că declarația șoferiței nu corespunde cu realitatea.

Polițiștii au dispus prin ordonanță recoltarea de probe ADN de referință atât de la persoana care susținea că a condus mașina, cât și de la soțul acesteia, asupra căruia polițiștii au avut o bănuială, care l-a final s-a adeverit.

Acesta nu a fost găsit la locul accidentului, ci acasă. Având indicii că bărbatul a condus mașina implicată în accidentul rutier, agenții Poliției Rutiere Fălticeni au solicitat prin ordonanță ca atât bărbatului, găsit acasă, cât și soției acestuia, cea care susținea că a condus mașina, recoltarea probelor biologice.

Oamenii legii au cerut aplicarea ordonanței, după ce au examinat mai întâi mașina implicată în accidentul rutier și au ridicat probe de pe urmele de sânge găsite pe airbagul declanșat în zona volanului.

Până la sosirea probelor, în anchetă a fost consemnat și faptul că una dintre victimele accidentului a mărturisit că în seara respectivă la volanul mașinii se afla femeia, care la rândul său afirmase același lucru.

După efectuarea expertizei, încheierea audierilor și primirea rezultatului probelor ADN, polițiștii au pus cap la cap toate informațiile și au ajuns la adevăratul autor al accidentului.

Rezultatele primite de la Institutul Criminalistic al Poliției Române au confirmat supozițiile agenților: urmele de sânge descoperite pe airbagul de la volan aparțin bărbatului.

În același timp, faptul că victimele nu au depus plângere penală a ridicat alte semne de întrebare pentru agenții Biroului Rutier Fălticeni.

Pe baza tuturor datelor adunate în acest caz, anchetatorii au stabilit că bărbatul este cel care a condus autoturismul și, implicit, autor al accidentului.

Conducătorul auto este cercetat pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului, iar soția acestuia și cunoștința acesteia, care era la fața locului, și una dintre victime sunt cercetate pentru mărturie mincinoasă.

Persoanele din dosarul penal au calitatea de suspect.

ȘTIRI