La măsuri noi, controale noi. Odată cu apariția Hotărârii de Guvern din 10 martie, oamenii legii au reluat controalele pe raza municipiului Fălticeni pentru a vedea dacă și cum se respectă măsurile prevăzute de lege. Agenții poliției municipale și-au făcut simțită prezența în stradă, piață, magazine și localuri.
Acțiunile s-au desfășurat zilnic și s-au concentrat în special în zonele cu aflux ridicat de persoane.
Terasele, barurile și sălile de jocuri au intrat în vizorul oamenilor legii.
Chiar dacă au mers pe ideea acordării de avertismente și al dialogului, polițișții au fost nevoiți să aplice și sancțiuni pecuniare.
La sfârșitul săptămânii au aplicat 65 de amenzi, în urma controalelor derulate în peste 60 de magazine, baruri, cafenele și terase. Pe parcursul acțiunilor de sâmbătă și duminică au fost verificate 150 de persoane.
Controalele au continuat luni în 25 de localuri și magazine.
Polițiștii din Fălticeni au fost mai îngăduitori și au dat doar avertismente. La începutul săptămânii au fost verificate peste 50 de persoane și 25 de spații comerciale. În cele trei zile de controale, agenții au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3.200 de lei.
Oamenii legii spun că nu doresc sancționarea cetățenilor, ci „doresc ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, că nu vor tolera nicio abatere a legii și că vor aplica legea în litera și spiritul ei”.
Polițiștii fălticeneni reamintesc faptul că prin HG 293/10.03.2021 s-au impus noi măsuri restrictive în ceea ce privește deplasarea persoanelor, zilnic echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza municipiului verificând modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22:00—05:00.
Circulația persoanelor este permisă în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
- deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de coronavirus.
Acțiunile pe raza municipiului Fălticeni vor fi desfășurate zilnic, de luni până duminică.