Polițiștii sunt cu ochii pe tot ceea ce mișcă în domeniul materialelor lemnoase. Nu doar transporturile ilicite sunt în atenția oamenilor legii, ci și cele fictive. Un astfel de caz s-a petrecut, recent, în Fălticeni.
Agenții de poliție și un lucrător din cadrul Gărzii Forestiere Suceava au fost la locul și timpul potrivit.
Transportul fictiv de material lemnos a fost depistat în cadrul unei activități de verificare și control pe această linie.
După verificări polițiștii au reușit să identifice un transport de cherestea în valoare de aproape 50.000 lei care, practic, nu exista, oamenii legii dispunând confiscarea valorică a încărcăturii, dar și sancționarea contravențională.
Lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni și un specialist din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au acționat în cadrul planului pe linie silvică organizat la nivelul Poliției Municipiului Fălticeni au identificat și oprit în trafic au un autotren.
Mașina de tonaj era condusă de un bărbat domiciliat în comuna botoșăneană Mihai Eminescu.
În urma verificărilor făcute în sistemul informatic Sumal, reieșea faptul că remorca figura înregistrată cu avizul emis pentru un volum de 50,88 mc3 cherestea tivită molid, având ca destinație, conform datelor înscrise, un depozit din comuna Mălini.
Verificările suplimentare au scos la iveală faptul că avizul este cu status ”în tranzit”, iar traseul GPS al cod-avizului coincide cu locul unde a fost identificat în trafic ansamblul rutier.
Codul-aviz avea atașate fotografiile, ce se încarcă obligatoriu în sistemul informatic Sumal, și permite vizualizarea pachetelor de cherestea corespunzătoare unui volum de 50 m3.
Până aici, toate bune și frumoase. Polițiștii i-au cerut șoferului să deschidă semiremorca pentru inspectarea încărcăturii.
Surpriză! În semiremorcă nu se află nicio cantitate din cheresteaua avizată, semiremorca fiind goală în totalitate.
Transportul fictiv l-a costat scump pe autorul acestuia.
Agenții au dispus sancționarea 15.000 lei amendă pentru societatea a avizului.
Polițiștii au dispus, complementar, și confiscarea valorică pentru cantitatea 50,88 mc cherestea tivită molid, în valoare de peste 47.000 lei.
Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.