Panică printre trecători, la orele serii. Un bărbat care purta un cuțit asupra lui a fost identificat de agenții din Fălticeni și condus la unitatea de poliție. Duminică, în jurul orei 21, el a fost observat pe aleea pietonală (faleză) cu obiectul tăietor pe care îl avea într-o mână, iar un localnic a sunat la 112, chemându-i pe oamenii legii să intervină.
Un echipaj din cadrul Biroului de Ordine Publică s-a deplasat în zonă pentru a-l identifica pe individ.
Oamenii legii l-au găsit pe strada Maior, în apropiere de intersecția cu sensul giratoriu. Aceștia l-au legitimat și i-au luat cuțitul de bucătărie.
Bărbatul nu a opus rezistență, fiind condus la Poliția Municipiului Fălticeni.
El le-a declarat oamenilor legii că obiectul tăietor l-a găsit la un tomberon din zona unui restaurant.
Polițiștii spun că bărbatul, născut în comuna Râșca, este un om al străzii. De câțiva ani și-a stabilit „domiciliul” în Fălticeni, într-o casă nelocuită aflată la marginea orașului.
Oamenii legii au întocmit în acest caz dosar penal.