Faptele săvârșite l-au trimis după gratii. Un tânăr din satul Arghira va petrece următorii doi ani la închisoare, conform sentinței civile pronunțate de magistrați. Polițiștii SPR Preutești au avut de pus în executare un mandat de executare pe numele bărbatului.
Mandatul de executare pentru pedeapsa cu închisoarea a fost emis de Judecătoria Constanța.
Agenții din cadrul Secției Poliție Rurală Preutești au procedat joi, 16 martie, la efectuarea de verificări la domiciliul persoanei condamnate, pentru identificarea acesteia și punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii.
Tânărul, în vârstă de 22 de ani, a fost găsit la domiciliu. El a fost arestat și încarcerat la Penitenciarul Botoșani în vederea executării pedepsei.
Persoana în cauză este condamnată la doi ani închisoare.