Cel mai bun prieten al omului, dar și al polițistului. Un câine special antrenat pentru misiuni mai deosebite va fi noul coleg al agenților Poliției Municipiului Fălticeni. Patrupedul și-a început pregătirea la Centrul Chinologic de la Sibiu, una dintre cele mai mari școli de profil din Europa, ce aparține Ministerului Administrației și Internelor.
Câinele polițist este un ciobănesc german, în vârstă de 11 luni, care se antrenează alături de agentul Cosmin Mureș, lucrător al Compartimentului Criminalistic.
Tot el va fi și cel care va pleca în viitoarele misiuni alături de Thor, numele pe care la subofițterul Poliției Municipiului Fălticeni i l-a dat noului său camarad.
Câinele va fi pregătit pentru misiuni destinate descoperirii cadavrelor umane, persoane și-au pierdut viața în diferite circumstanțe și care nu sunt de găsit.
Thor va fi actorul principal atunci când condițiile de căutare sunt dificile. El va acționa pe orice tip de teren, câmp, păduri, râpe, munți.
Specialiștii spun că un astfel de câine specializat poate simți mirosul unui cadavru îngropat și la 2 metri adâncime.
Este pentru prima dată când unitatea din Fălticeni va beneficia de un câine special antrenat pentru acest tip de misiuni.
Un aspect demn de menționat este acela că Thor va fi singurul câine polițist specializat din nordul Moldovei.
El va acționa de fiecare dată alături de agentul Cosmin Mureș, conductorul său, la solicitările venite atât în acțiunile de pe teritoriul județului Suceava, cât și la cele din județul Botoșani.
Thor își va începe serviciul în luna iunie, după încheierea antrenamentului care va dura patru luni.
Poliția Municipiului Fălticeni mai are un câine polițist, rasa Rottweiler, folosit pentru intervenții în misiuni speciale.