Indisciplina în trafic atârnă greu în buzunarele șoferilor. Cel puțin, vitezomanii sunt cei care plătesc un preț consistent pentru graba lor pe drumurile publice. Polițiștii Biroului Rutier Fălticeni au aplicat sute de amenzi în primele opt luni ale acestui an, bani care vor ajunge în bugetul local.
Tot de ordinul sutelor sunt și permisele ridicate pentru abateri în aceeași perioadă.
310 șoferi au rămas fără documentul care le permite exercitarea dreptului de a conduce autovehicule. Vitezomanii conduc în buletinul statistic al reținerilor de permise pe zona Fălticeni.
180 de permise, adică 60% din total, au fost reținute de oamenii legii, în perioada ianuarie-august 2020, pentru depășirea vitezei de deplasare în localități. Dintre acestea, 105 au fost reținute pentru că șoferii au circulat cu 50 până la 100 km/h peste limita admisă pe drumurile publice.
Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate în acțiunile de prevenire desfășurate pe DN 2, între Vadu Moldovei și Drăgușeni.
Și în municipiul Fălticeni se circulă cu viteze ridicate. Strada Sucevei este raiul vitezomanilor. Acțiunile polițiștilor de la rutieră se desfășoară preponderent pe tronsonul dintre Ocolul Silvic și stația de carburanți Alpin Oil.
Vitezele cu care au fost surprinși șoferii au fost între 110 și 156 km/h în localitate.
Alte 40 de permise, din cele 310, au fost reținute pentru depășiri pe linia continuă, o altă practică des întâlnită la conducătorii auto.
Oamenii legii i-au lăsat pietoni și pe șoferii surprinși băuți la volan. 30 de participanți la trafic, prieteni cu alcoolul, vor circula pe jos timp de 90 de zile.
Datele statistice mai arată că 10 permise au fost reținute pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar alte 50 de permise au fost ridicate pentru diverse abateri în traficul auto.