Accesări: 2260

Șoferii grăbiți au intrat din nou în vizorul oamenilor legii. Agenții Biroului Rutier Fălticeni și-au sporit prezența pe Drumurile Naționale 2 și 2E pentru a-i potoli pe conducătorii auto care circulă cu viteză ridicată. La sfârșitul săptămânii trecute au fost organizate trei acțiuni de prevenire pe linia producerii accidentelor pe raza satelor Vadu Moldovei, Oniceni și Drăgușeni.

Nu mai puțin de 80 de sancțiuni au fost aplicate șoferilor care au încălcat prevederile legale la regimul rutier, mai precis pentru depășirea vitezei admise în localități.

Conducătorii surprinși cu viteze de peste 100 km/h au rămas fără permis pentru trei luni și au primit amenda maximă prevăzută de lege, mai precis 2.900 de lei.

Valoarea sancțiunilor aplicate șoferilor grăbiți se ridică la 48.000 de lei.

În același timp, tot la sfârșitul săptămânii trecute, au fost constatate patru infracțiuni flagrante, din care trei pentru conducerea pe drumurile publice sub influența alcoolice, și o infracțiune pentru conducerea unui vehicul cu permisul suspendat.

Polițiștii au depistat la Mălini și Preutești, alți doi șoferi sub influența băuturilor alcoolice și un șofer care conducea unui autoturism, deși avea permisul suspendat.

Șase permise au fost reținute pentru că participanții la trafic au avut viteză excesivă, peste 100 km/h pe sectoare de drum unde circulația mașinilor era limitată la 50 km/h.

Acțiunile de prevenire și control în trafic ale polițiștilor Biroului Rutier Fălticeni vor continua pe drumurile națională, pe toată perioada sezonului estival.

ȘTIRI