Un bărbat din comuna Preutești va fi cercetat penal după o întâlnire în miez de noapte cu o patrulă de poliție.
El se afla la volanul unei mașini, când a fost oprit în trafic de polițiștii Secției 12 Poliție Rurală din Preutești.
S-a întîmplat în noaptea de duminică spre luni, 8 iunie, la ora 23.58.
Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, conducea mașina pe drumul comunal din Preutești.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de “conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere”.