Administrațiile publice din mediul rural fac pasul spre digitalizare. Tot mai multe primării aleg metode moderne și rapide pentru plata dărilor către bugetul local. Comuna Baia intră pe lista localităților unde cetățenii pot achita, de acum, taxele, impozitele, și amenzile cu un simplu clic.
Sistemul de plată electronică este unul convenabil de ambele părți.
Cei care dețin un card au posibilitatea să le achite de pe telefonul mobil, tabletă sau de pe laptop.
Plata se face prin platforma electronică Ghișeul.ro.
Contribuabilii trebuie să știe că pentru plata impozitelor și taxelor locale, cât și pentru plata amenzilor, nu se percep comisioane pentru tranzacțiile efectuate.
Metoda este simplă, rapidă și confortabilă pentru că scutește timpul petrecut la ghișeu, dar și un drum până la primărie. Acest sistem de plată este disponibil atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice.
Plătitorul își trece Codul Numeric Personal sau Codul Unic de Identificare (în cazul agenților economici), apoi apasă butonul care îl direcționează spre plata taxelor, impozitelor și utilităților publice, ori cel pentru plata amenzilor fără debit.
Sistemul recunoaște automat persoana sau firma, acestea fiind trecute într-o bază de date.
Banii sunt virați în bugetul local, de pe card.
Sunt acceptate cardurile bancare VISA, VISA Electron, MasterCard și Maestro, emise de orice bancă din orice țară.
Serviciile de plata electronică, aflate la un clic distanță, sunt servicii sunt practice și sigure.
Sistemul permite contribuabililor, persoane fizice sau juridice, să se informeze asupra datoriilor către bugetul local și să achite aceste datorii prin intermediul instrumentelor de plata electronică.
Un alt avantaj este acela că operațiunile legate de informare și de plata taxelor și impozitelor pe internet se pot efectua în orice moment al zilei, fără a mai fi necesară deplasarea la primărie sau la sediul băncii.