Peste 74 de tone de articole pirotehnice, în valoare de peste 2.200.000 de lei, au fost au indisponibilizate de Poliția Română, în cadrul acțiunii “Foc de artificii”, în perioada 18 noiembrie 2018 – 6 ianuarie 2020.
În acest interval au fost constatate peste 1.100 de infracţiuni și au fost aplicate 342 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de aproape 570.000 de lei.
Din cauza nerespectării legislației privind articolele pirotehnice, 112 persoane au suferit vătămări (91 rănite de petarde), una dintre ele decedând, în 5 situații au fost produse incendii, iar în alte 2 cazuri au fost distruse bunuri.
În județul Suceava, pe 22 decembrie 2019, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Suceava au pus în executare 7 mandate de percheziție la sediul și punctul de lucru al unor societăți comerciale din municipiul Suceava, precum și la 5 imobile folosite de administratorul societăților.
În urma acestor activități, au fost depistate 3.800 de kilograme de articole pirotehnice deținute ilegal..
Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost indisponibilizată în vederea confiscării, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept.