Direcția de Sănătate Publică Suceava a anunțat că, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Suceava, au fost internate 26 persoane diagnosticate cu Covid-19.
În același interval au fost externate 17 persoane declarate vindecate.
La Spitalul Județean Suceava sunt în prezent internați 127 pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, iar alți 117 pacienți sunt în zona tampon (persoane suspecte Covid-19). 85 de pacienți prezintă forme medii ale bolii, 36 forme ușoare, iar 6 pacienți cu forme grave sunt internați în secția ATI, dintre care unul este ventilat mecanic.
De asemenea, la Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 60 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 11 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 44 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 33 au câte un caz în evoluție, 25 au sub cinci cazuri în evoluție, 7 au sub zece cazuri în evoluție iar 5 au peste zece cazuri în evoluție.
De la debutul crizei medicale, în județul Suceava au fost infectate 4472 de persoane. S-au vindecat până în prezent 3789 de persoane.
Din nefericire, 310 suceveni și-au pierdut viața, ultimele 8 decese fiind raportate în săptămâna 20-26 iulie.
Situația la nivel național
La nivel național, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.182 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (Covid – 19).
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 643 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Au fost înregistrate alte 30 de decese (15 bărbați și 15 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Botoșani, Brașov, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.