Peste 160 de sportivi și-au dat întâlnire la turneul de tenis de masă organizat la FălticeniSport

Peste 160 de sportivi și-au dat întâlnire la turneul de tenis de masă organizat la Fălticeni

       Accesări: 260

În cadrul manifestărilor dedicate sărbătorilor de iarnă, la Fălticeni s-a desfășurat tradiționalul turneu de tenis de masă, organizat de Primăria Fălticeni și ACS Șomuz Fălticeni.

Competiția este înscrisă în calendarul național AmaTur.

Turneul, de categoria A, s-a desfășurat sâmbătă, 14 decembrie, în două locații din Fălticeni: Sala de sport “Gabriel Udișteanu” și Sala de sport a Colegiului Tehnic “Mihai Băcescu”.

După cum ne-a informat coordonatorul competiției, Cătălin Cozma, la cele patru categorii ale turneului au fost înscriși peste 160 de sportivi, din multe zone ale României, dar și din Republica Moldova și Ucraina.

La finalul zilei, cei mai buni dintre pasionații tenisului de masă au fost răsplătiți cu premii din partea organizatorilor:   

Începători
Locul 1. Ciobanu Sabin – Pașcani
Locul 2. Grușcă Narcis – Gura Humorului
Locurile 3-4 Șovea Sorin – Suceava, Grimaliuc Alexandru – Suceava

Avansați
Locul 1. Aldea Nelu – Fălticeni
Locul 2. Cervicescu Laurentiu – Botosani
Locurile 3-4 Rauh Andrei – Moldova, Donișan Costel – Pașcani

Open
Locul 1. Zamfiroaia Sorin – Dolheștii Mari
Locul 2. Lovin Eusebiu – Comănești
Locurile 3-4 Istrate Cristian – București, Martinaș Marius – Iași

Elite
Locul 1. Welker Ivan – Sfântu Gheorghe
Locul 2. Moșneagu Marius – Fălticeni
Locurile 3-4 Albu Cătălin – Pașcani, Polocoser Cristian – Suceava

ȘTIRI