Până vineri, 8 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 14.811 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 6.423 au fost declarate vindecate și externate.
Totodată, până acum au decedat 898 de persoane diagnosticate cu infecţia COVID-19.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 312 de noi cazuri de îmbolnăvire.
În secţiile de terapie intensivă sunt internați 232 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.382 de persoane. Alte 20.989 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 237.280 de teste.
Situaţia din judeţul Suceava
În ultimele 24 de ore, în judeţul Suceava au fost înregistrate alte 54 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.
Numărul persoanelor infectate de la debutul crizei medicale a urcat la 3165.
Sunt comunicate oficial 159 de decese.
În autoizolare la domiciliu se află 794 de persoane, iar în carantină instituționalizată sunt 647 de persoane.
Din evidențele Direcției de Sănătate Publică Suceava erau efectuate 14058 teste.
Au fost externate din spital 1510 de persoane și au fost declarate vindecate 1419 de persoane.
Evoluția situației este una foarte bună, de scădere semnificativă a cazurilor de COVID-19.
La nivelul Spitalului Judeţean Suceava, peste 80% din personal a revenit la serviciu (87% medici, 77% asistente și 66% personal auxiliar).
Dacă în luna aprilie se înregistra o pondere de 16% decese din numărul total de cazuri pozitive, în mai acest procent a scăzut la 5,69%.
În ceea ce privește pacienții externați, la acest moment 99% din cei 334 pacienți nu mai pot fi considerați bolnavi COVID.
Situaţia românilor din străinătate
Informațiile obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate arată că 2.444 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus): 1.387 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 329 în Germania, 79 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.
De la începutul epidemiei și până în acest moment, au murit 96 de cetățeni români aflați în străinătate: 29 în Italia, 19 în Franța, 30 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.