În ultima zi a lunii octombrie, anul 1881, s-a născut Eugen Lovinescu, critic și istoric literar, romancier, memorialist și traducător.
Este autorul teoriei Sincronismului și al Mutației valorilor estetice. Principalele lucrări ale lui Eugen Lovinescu sunt „Istoria civilizației române moderne” și „Istoria literaturii române contemporane”.
A văzut lumina zilei la Fălticeni, în casa care adăpostea primul gimnaziu fălticenean. A fost al patrulea dintre cei șapte copii ai Profirei și a lui Vasile T Lovinescu.
A fost tatăl criticului Monica Lovinescu și unchiul prozatorului Anton Holban, al dramaturgului Horia Lovinescu și al eseistului Vasile Lovinescu.
Ca elev la Gimnaziul Alecu Donici din Fălticeni i-a avut colegi pe Mihail Sadoveanu și Ion Dragoslav.
La vârsta de 15 ani a intrat în cursul superior al Liceului Internat , absolvit cu media generală “foarte bine.
La București a studiat filologia clasică, iar în anul 1904 a ieșit primul pe țară la examenul de capacitate.”
Și-a susținut doctoratul la Sorbona, în anul 1909, un an mai târziu devine docent al Universității București și este numit profesor la Liceul Matei Basarab.
În 1912 a suplinit catedra de literatură de la Universitatea ieșeană, revenind apoi în învățământul secundar ca profesor de latină și greacă la Liceul Mihai Viteazul din București, unde și-a desfășurat activitatea până la pensionare, în anul 1938.
Din aprilie 1919 a scos revista literară, artistică și culturală „Sburătorul”, care își propunea să încurajeze talentele și să promoveze modernismul.
Un cenaclu, care a purtat același nume, a funcționat până în anul 1947, fiind prezidat după moartea criticului de către fiica sa, Monica Lovinescu.
Prin cenaclul „Sburătorul” au trecut mulți dintre scriitorii importanți ai epocii interbelice: Ion Barbu, Camil Petrescu, Liviu rebreanu, Hotensia Papadat- Bengescu, George Călinescu, Anton Holban (nepotul criticului).
Activitatea lui Eugen Lovinescu a avut o strânsă legătură cu orașul natal, după cum afirma într-un interviu acordat revistei de cultură „Înmuguriri”.
Venea la Fălticeni în fiecare vară. Lucra 10-12 ore pe zi într-un birou al casei părintești. Aici a elaborat multe dintre cărțile sale. În timpul refugiului din Primul Război Mondial, a stat la Fălticeni vreme de doi ani. În acest timp a prezidat cenacluri ad-hoc în care susținea cauza Aliaților, și a înființat cursuri pentru elevi, localnici și refugiați, în condițiile în care școlile erau închise.
A murit pe data de 16 iulie 1943, la București. A fost incinderat, potrivit dorință sale. Urna cu cenușă a fost depusă în cavoul familiei, în cimitirul Grădini din Fălticeni, în iulie 1993.
