Vieți spulberate pe șosele. 10 accidente mortale s-au înregistrat de la începutul anului și până în prezent pe drumurile naționale și județene din zona Fălticeni, în timp ce anul trecut, în 12 luni, au fost doar opt evenimente de acest gen. Tragediile se țin lanț, fapt care contribuie la menținerea județului Suceava pe primul loc pe țară la numărul de incidente rutiere grave și foarte grave.
Accidentul de duminică seara, de pe raza comunei Boroaia, este unul din seria celor care s-au soldat cu pierderi de vieți omenești.
Un autoturism Volkswagen Bora a părăsit carosabilul și s-a izbit violent de un copac aflat în afara drumului.
În mașină se aflau două persoane, ambele din municipiul Botoșani. La volan se afla bărbatul, în vârstă de 68 de ani, iar pe locul din față era soția acestuia, în vârstă de 66 de ani.
Pe fondul carosabilului umed, șoferul a pierdut controlul mașinii și a lovit copacul cu partea dreaptă a vehiculului. Impactul i-a fost fatal soției acestuia, care a decedat la scurt timp după sosirea echipajelor medicale de urgență. Pasagera a fost extrasă de pompieri dintre fiarele contorsionate ale autoturismului.
Polițiștii afirmă că șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă.
Cei doi se deplasau dinspre Târgu Neamț spre Fălticeni, cel mai probabil fiind în drum spre acasă.
Conducătorul auto le-a spus agenților de poliție că nu-și mai amintește cum s-a întâmplat accidentul. Și el a fost rănit în evenimentul rutier, însă, din fericire, leziunile au fost ușoare. Un echipaj al ambulanței l-a transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.