Noutate binevenită pe timp de pandemie. Permisele de conducere, emise de serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, ca urmare a obținerii prin examen sau preschimbare, se transmit prin poștă. Titularii le vor primi la domiciliu prin serviciul de curierat al Poștei Române.
Anunțul a fost făcut de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Termenul de livrare este cuprins între 5-15 zile.
Solicitanții, cu excepția celor care au obținut permisul de conducere prin examen, vor primi înscrisuri doveditoare cu drept de circulație – 15 zile.
Livrarea poate efectuată la oricare adresa indicată de titular la depunerea documentelor (domiciliu, serviciu sau orice alta adresă).
În cazul permiselor noi obținute prin examen, nu se eliberează dovadă de circulație, livrarea efectuându-se automat la adresa de domiciliul/reședință, în termen de 5-15 zile.
Adresa de livrare nu poate fi modicată. In situația în care, din diverse motive, livrarea nu poate realizată prin serviciul de curierat, permisul de conducere va restituit sediul serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor emitent, de unde va ridicat ulterior de către titular.
Autorizaţiile provizorii expirate rămân valabile pe perioada stării de alertă
Potrivit Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, valabilitatea permiselor de conducere şi a autorizaţiilor de circulaţie provizorie emise de serviciile publice comunitare se menţine pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări. În cazul autorizaţiilor de circulaţie provizorie, valabilitatea se menţine doar dacă pentru mașina respectivă există o poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto valabilă.