Revine pe agenda politicienilor. Impozitarea pensiilor speciale este din nou subiect de dezbatere, dar și proiect de lege pe ordinea de zi a aleșilor care, în an electoral, s-au gândit să-l abordeze cu seriozitate. Liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaților au decis, miercuri, introducerea pe ordinea de zi a plenului a unui proiect de lege în acest sens.
Parlamentul va decide astăzi miercuri impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%.
Proiectul PSD este susținut și de PNL, astfel încât adoptarea legii în Camera Deputaților, for decizional, nu va fi o problemă.
În urmă cu o săptămână, senatorii au respins proiectul de lege iniţiat de parlamentarii USR privind impozitarea pensiilor speciale cu 90%.
După adoptare, proiectul va ajunge la președintele Klaus Iohannis la promulgare.
Liderul deputaților PNL, Florin Roman, susține că „propunerea de impozitare a fost luată prin consens de liderii de grup, iar modalitatea de legiferare respecta deciziile Curții Constituționale, care spun că pensiile speciale nu pot fi anulate, dar pot fi impozitate.”
Ultima lege privind eliminarea pensiilor speciale a fost declarată neconstituțională de CCR, după o sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Avocatului Poporului. În lege erau eliminate pensiile speciale cu excepția celor militare și ale magistraților.
Social democratul Marcel Ciolacu, a menționat că „PSD a propus și va vota în Parlament impozitarea drastică a pensiilor speciale! Cu 85%!”.
Președinte al Camerei Deputaților și președinte interimar al Partidului Social Democrat a mai spus că toate pensiile din România trebuie aduse la un nivel decent, comparabil cu cele din sistemul public, și a menționat că acești bani trebuie să se ajungă obligatoriu către alocații și pensii.