Interes sporit manifestat de un investitor străin pentru piața locală. Compania germană REWE vrea să deschidă un magazin și la Fălticeni, pe un segment tot mai disputat, unde se mai află conanționalii de la Kaufland și Lidl, francezii de la Carrefour, cât și cei de la Profi, dar și mărcile locale Supermarket Simos și Supermarket Balli. Terenul pe care va fi amplasat acesta se află într-o zonă apropiată de centrul orașului și de cele două autogări.
Intențiile nemților sunt cât se poate de clare, mai ales că joi, în Consiliul Local, va fi supus aprobării avizul prealabil de oportunitate pentru „Construire magazin Penny Market”.
Terenul, ce măsoară 8.500 de metri pătrați, aparține unui grup de cinci oameni de afaceri, doi dintre aceștia fiind din Fălticeni și Boroaia.
Primele demersuri pentru deschiderea magazinului Penny Market au fost făcute în urmă cu cinci ani. Acesta urma să fie amplasat pe locul vechii maternități, de pe strada Sucevei.
Negocierile dintre Fundația Caritatea (proprietarul terenului și clădirii maternității) și compania REWE au fost foarte avansate, însă blocajul produs de discuțiile aprinse în Consiliul Local au făcut ca proiectul să fie amânat de fiecare dată.
Magazinul Penny Market urma să fie construit pe locul vechii maternități.
Clădirea a fost cumpărată, ulterior, de un localnic, iar germanii de la REWE s-au reorientat pentru achiziția unui nou teren.
Noul amplasament al magazinului va fi pe strada Oborului, între stația de ambulanță și sediul Delgaz Grid.
Negocierile cu reprezentanții rețelei Penny Market, privind vânzarea terenului din Fălticeni, au început în februarie 2019 și au fost finalizate de curând. Deținătorii terenului au cerut 105 euro pe metrul pătrat, adică 900.000 de euro, însă prețul final a fost negociat la un tarif mai mic.
Pe același teren se află prima stație pentru generarea curentului electric din oraș, construită acum aproape un secol în urmă, clădire ce se întinde pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați.
Tranzacția dintre REWE și oamenii de afaceri care dețin spațiul va fi parafată abia în momentul în care documentația va permite începerea lucrărilor.
Magazinul Penny Market ar putea fi deschis într-un orizont de timp de 1 sau 2 ani.
Intenția revenirii germanilor de la REWE pe piața locală a fost consemnată anul trecut de cotidianul Cronica de Fălticeni.
La nivel național, compania deține 255 de magazine, 6 dintre acestea fiind localizate în județul Suceava.