O clădire medicală va fi pusă la pământ. După mai bine de un secol și jumătate activitate, pavilionul central al Spitalului Municipal din Fălticeni urmează să fie demolat. Așa au decis autoritățile locale, iar aleșii din Consiliul Local au aprobat un proiect de hotărâre în acest sens.
Documentul prevede, mai întâi, trecerea imobilului din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Fălticeni.
În clădirea de pe strada Cuza Vodă nr.1 funcționează mai multe secții și compartimente precum Cardiologia, Chirurgia, ATI și CPU.
Pavilionul central are 1.357 mp și o valoare de inventar de 2,7 milioane de lei.
Proiectul de hotărâre privind demolarea spitalului vechi a fost aprobat în unanimitate, în ședința din 29 aprilie 2021.
„Suntem pe ultimii 10 metri, ca zic așa, în ceea ce privește deschiderea noului spital. Pe data de 6 mai (2021) avem programată recepția finală, care va dura maxim două săptămâni.”, a precizat primarul Cătălin Coman, inițiatorul proiectului de hotărâre, în cadrul ședinței deliberativului local. „După transferul echipamentelor și mobilierului din clădirea actuală în spitalul nou, următorul pas este demolarea clădirii vechi și sistematizarea întregii zone”.
Edilul municipiului Fălticeni a arătat că procedura de transfer din domeniului public în cel privat este una de durată, dar și ceva mai complicată, din cauza procedurilor birocratice și a documentațiilor.
Primăria urmează să solicite un aviz similar, privind demolarea, și din partea Ministerului Sănătății.
După aceasta va fi realizat proiectul tehnic privind sistematizarea zonei și începerea lucrărilor propriu-zise.
Clădirea actuală a spitalului va fi demolată împreună cu celelalte anexe, spălătoria, stația de oxigen, și morga.
Ce va fi construit în locul vechiului spital?
Planul autorităților locale este amenajeze spații de parcare atât pentru personalul medical, cât și pentru aparținători (rudele pacienților).
Cei peste 1.300 mp vor fi sistematizați astfel încât să includă acces pietonal spre noul spital.
Sunt prevăzute și amenajări de spații verzi și plante ornamentale.
Proiectul de sistematizare verticală va fi demarat, cel mai probabil, din vara acestui an, după obținerea avizelor și finalizarea proiectului tehnic.
Costurile privind demolarea și amenajarea spațiului se ridică la 2 milioane de lei. Banii vor fi alocați din bugetul local.
Cea mai veche clădire medicală din România
Pavilionul central al spitalului din Fălticeni este cea mai veche clădire cu destinație medicală, existentă la momentul actual, din țară, dar și una dintre cele care au rezistat de-a lungul timpului în municipiu.
Ridicat prin strădania și pe propria cheltuială a preotului Iftime Stamate, imobilul, a fost dat în folosință pe 21 iunie 1860, pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Clădirea avea la vremea respectivă și o capelă pentru slujbe religioase.
În cele două războaie mondiale a fost spital de campanie, unde au fost îngrijiți răniții de pe front.
Vreme de aproape un secol unitatea medicală a purtat numele întemeietorului său. Era cunoscut sub denumirea „Spitalul Stamati”.
Aici au profesat reputații medici chirurgi, frații Gabriel și Iacob Tatos, Vasile Bianu și Louis Peyre.
Potrivit unor însemnări ale vremii, un alt important medic chirurg și profesor universitar din Fălticeni, doctorul Ioan Tănăsescu, activa pentru scurt timp la Spitalul Stamati (actualul spital), unde obișnuia câteodată să facă stagii de practică împreună cu studenții.
Cunoscutul medic se folosea de acest prilej pentru a expune doctorilor din spitalul din Fălticeni cele mai noi cunoștințe medicale în domeniu.