Noi succese fălticenene pe harta performanței educaționale. Patru elevi ai Colegiului „Nicu Gane” au încheiat Concursul Național „Terra” cu rezultate de excepție. Alexandru Livadaru, Eusebiu Nechifor, Alexandru Sasu și Eric Trifan s-au remarcat la ediția 2022, cu rezultate care îi plasează pe podiumul competiției supranumită și Olimpiada Mică de Geografie.
La acest concurs pot participa doar elevi din clasele gimnaziale, după parcurgerea etapelor locale și județene.
Cei patru elevi au fost pregătiți de către profesorii Mioara și Marcel Porof.
Eric Trifan și Eusebiu Nechifor au concurat la secțiunea rezervată clasei a șasea și au obținut punctajul maxim (100), care corespunde locului 1 la nivel național.
Alexandru Sasu și-a încheiat evoluția în acest concurs cu 98 de puncte, ce corespunde locului 2 la nivel național, în timp ce lui Alexandru Livadaru i-au fost acordate 96 de puncte, care înseamnă locul 3 la nivel național.
Subiectele de la Olimpiada Mică de Geografie, concurs desfășurat pe 14 mai, au avut un grad ridicat de complexitate, rezultatele obținute de cei patru elevi fălticenenii fiind cu atât mai relevante în acest context.
Aflați la prima participare într-o competiție de un astfel nivel, reprezentanții Colegiului Național „Nicu Gane” au catalogat experiența de la acest concurs național drept una „nemaiîntâlnită și memorabilă”.
Alexandru Livadaru a fost îndrumat de profesoara Mioara Vasiliu, în timp ce Eusebiu Nechifor, Alexandru Sasu și Eric Trifan au fost pregătiți de profesorul doctor Marcel Porof.
Anul 2022 este pentru colegiul fălticenean, fără îndoială, anul rezultatelor de excepție la disciplina geografie, la aceste performanțe recente adăugându-se locul 3 obținut de Andreea Pinticaru la Olimpiada Națională de Geografie.
Elevii Eusebiu Nechifor și Eric Trifan
„Participarea noastră la această olimpiadă a fost o experiență nemaiîntâlnită până acum.
Este o experiență pe care nu o vom uita.
Îi mulțumim domnului profesor de geografie pentru pregătirea și sprijinul acordat, fără de care nu am fi ajuns aici.”
Elev Alexandru Sasu
„Pentru mine, olimpiada mică de geografie a fost o experiență memorabilă.
Și spun asta, deoarece nu doar că am descoperit lucruri pe care nu le știam, dar am reușit să îmi aprofundez și cunoștințele pe care deja le aveam.
Nu aș fi reușit să ajung la un asemenea rezultat fără ajutorul domnului profesor Porof, care a fost alături de mine și de colegii mei în tot acest timp, și căruia îi sunt recunoscător.”
Profesor doctor Marcel Porof
Sunt rezultate deosebite la prima competiție majoră din viața lor. Sunt copii deosebiți, sclipitori care pun suflet în tot ceea ce fac și care au ca pasiune comună geografia. Sunt copii care au conștientizat că geografia le lărgește orizontul cunoașterii și îi ancorează mai puternic în realitatea cotidiană.
Rezultatele sunt pe măsura muncii lor, a perseverenței și a plăcerii oferite de studiul acestei discipline. Vin ca o confirmare a celor obținute la faza județeană, demonstrând, în același timp, și progresul de etapă, ceea ce este cel mai important.
Împreună cu rezultatele Andreei și a lui Ayan, cele de astăzi reprezintă impulsul de care aveam nevoie pentru a continua ceea ce am început acum 20 ani. Cu siguranță vom mai auzi despre acești tineri!”
Elev Alexandru Livadaru
„Concursul „Terra” a fost o adevărată provocare pentru mine.
M-am înscris la acest concurs deoarece am fost mereu pasionat de geografie.
Nu am crezut că voi ajunge atât de departe. Cu multă muncă, pasiune, și cu ajutorul doamnei profesoare, am reușit să obțin acest rezultat.”
Profesoara Mioara Vasiliu
„Pasiunea, dorința de a cunoaște lumea, ambiția și munca desăvârșită, sunt valorile care l-au însoțit pe Alexandru spre acest rezultat, foarte bun.
Cu multă răspundere și cu foarte mult drag pentru lumea din jur a călătorit prin cele două continente, Asia și Africa.
Alexandru a reușit să facă față subiectelor cu un grad ridicat de dificultate.”