Accesări: 2513

Luni, 10 august 2020, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat, pentru săvârşirea în formă continuată a unei infracţiuni de viol, a patru infracţiuni de agresiune sexuală, fiecare în formă continuată, şi  a cinci infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului.

Profesia bărbatului  presupunea existenţa unui standard ridicat al conduitei morale.

Faptele acestuia dovedesc însă că profesia nu era decât un paravan pentru apucăturile sale oribile.

Informaţiile apărute în spaţiul public arată că persoana vizată este un pastor din comuna Dolheşti. El este tatăl a opt copii.

Potrivit procurorilor, în perioada 2014 – iulie 2020, bărbatul a exercitat în mod repetat acte de violenţă fizică şi verbală asupra a cinci dintre copiii săi minori, patru fete şi un băiat.

Potrivit rechizitoriului, bărbatul le aplica copiilor lovituri cu corpuri contondente, îi supunea la pedepse şi activităţi grele de gospodărie – uneori şi pe timp de noapte şi ploaie, le aplica corecţii prin privare de hrană, punându-le astfel în primejdie gravă dezvoltarea fizică.

Deasemenea, în aceeaşi perioadă, în contextul stării de teroare pe care a creat-o în familie, prin constrângere fizică constând în acţiuni de lovire şi ameninţări cu acte de violenţă, a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale cu una din fiicele sale minore, precum şi acte de natură sexuală cu acesta şi cu celelalte trei fiice.

ȘTIRI