Părinții își pot înscrie copiii la noua creșă din Fălticeni. 125 de locuri disponibile. Dosarele pot fi depuse timp de 6 zileLocal

Părinții își pot înscrie copiii la noua creșă din Fălticeni. 125 de locuri disponibile. Dosarele pot fi depuse timp de 6 zile

       Accesări: 1515

Vești bune pentru părinți. Aceștia își pot înscrie copiii la noua creșă „Sfânta Ana” din municipiul Fălticeni. Dosarele pot fi depuse începând de miercuri, 20 septembrie. Tot în această perioadă, 18 – 22 septembrie, se desfășoară și înscrierile pentru posturile de educatori puericultori.

Etapa de înscriere pentru copii este de șapte zile.

Dosarele pot fi depuse în perioada 20 – 26 septembrie 2023 la secretariatul Grădiniței cu Program Prelungit „Pinocchio”, de pe strada Nicolae Beldiceanu, lângă Poliția Municipiului Fălticeni.

Părinții se pot prezenta cu documentele necesare între orele 9 și 12.

Sunt admise la înscriere doar dosarele copiilor care locuiesc în Fălticeni.

Altă veste bună este aceea că numărul locurilor a fost suplimentat cu 55 de locuri, de la 70 la 125 de locuri.

Potrivit planul de școlarizare vor fi 45 de locuri la grupa mică (1-2 ani) și 80 de locuri la grupa mare (2-3 ani).

În acest sens, Creșa „Sfânta Ana” va avea, în primul său an de funcționare, trei grupe mici și patru grupe mari.

Documente necesare

Pentru înscrierea la creșă, părinții trebuie să prezinte la dosar certificatul de naștere al copilului, cărți de identitate ale părinților, tutorilor sau reprezentanților legali.

Pe lângă acestea mai este nevoie de adeverințe de salariați ale ambilor părinți, certificat medical sau scrisoare medicală în cazurile copiilor cu nevoi speciale.

La dosar mai pot fi depuse, după caz, acte doveditoare în cazul familiei monoparentale, dovada de vaccinări, și o cerere tip.

Un aspect important de menționat este faptul că părinții care au depus cereri de înscriere pentru creșă, până la 18 septembrie, la sediul Primăriei, se vor prezenta cu restul documentelor indicate pentru înscriere.

ȘTIRI