Parcul de distracții va fi deschis până duminică noaptea. Tarifele rămân neschimbateLocal

Parcul de distracții va fi deschis până duminică noaptea. Tarifele rămân neschimbate

       Accesări: 1976

Oportunități de distracție pentru încă două zile. Chiar dacă Zilele Municipiului Fălticeni au ajuns la final, localnicii pot să petreacă timpul liber în acest sfârșit de săptămână la parcul de distracții amplasat pe stadionul „Nada Florilor”. Tinerii și copiii însoțiți de părinți sau bunici sunt așteptați pe tot parcursul programului.

Aflat lângă baza de agrement cu piscine, parcul este dotat cu mașinuțe, trenulețe, parașute, iujuri, căiuți, carusele, tobogane gonflabile și alte aparate specifice parcurilor de distracție.

Fălticenenii s-au simțit bine, iar propietarii au decis să rămână pentru un timp, mai ales că ploaia le-a cam stricat socotelile și lor, dar și celor care au dorit să se bucure mai mult în zilele evenimentului de la Fălticeni.

Cea mai mare afluență de public s-a înregistrat de Sfântul Ilie, atunci când numeroase persoane au ales să vină la parcul de distracție în zi de sărbătoare.

Tarifele practicate pentru acest sfârșit de săptămână au rămas aceleași ca și în zilele precedente. Sâmbătă și duminică, parcul de distracții va fi deschis de dimineață.

Parcul de distracții se va închide duminică, 25 iulie, spre miezul nopții.

ȘTIRI