Accesări: 2629

Undă verde pentru activități de recreere în aer liber. Parcul de aventură „Nada Florilor” din municipiul Fălticeni se redeschide pentru public începând din 23 mai. Autoritățile locale au anunțat că la aceeași dată vor fi deschise și cele două terenuri de tenis de câmp de la Baza de Agrement și cel aflat în apropierea sălii de sport „Gabriel Udișteanu”.

Părinții cu copii, tinerii și adulții sunt așteptați începând cu ora 10 dimineața.

Înainte de redeschidere, angajații DUP (Direcția Utilități Publice) au făcut curățenie generală în zona aleilor din parc și a spațiilor verzi.

Reguli stricte de utilizare

Accesul la parc și la cele două terenuri de tenis, pe zgură și suprafață sintetică, se va face cu respectarea regulilor actuale. Cei care vor să joace tenis de câmp trebuie să știe că sunt permise doar partidele la simplu.

În această perioadă sunt reguli și prevederi și pentru cei care vor veni la Parcul de aventură.

„Sâmbătă, pe 23 mai, redeschidem Parcul de Aventură și terenurile de tenis de câmp din Fălticeni.

Îi așteptăm pe localnici și pe toți iubitorii de mișcare și sport în aer liber.

Vreau să fac o precizare importantă: prezența în aceste locuri va impune și respectarea tuturor prevederilor aflate în vigoare.”, ne-a declarat primarul Cătălin Coman.

„Personalul care deservește aceste facilități a fost instruit în privința măsurilor ce se impun, acestea fiind stipulate și în ultima hotărâre a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Fălticeni.

Fac un apel către toți cei care vor veni în aceste locuri să dea dovadă se responsabilitate și respect, pentru că măsurile actuale sunt menite să prevină și să limiteze răspândirea coronavirusului.”

Program zilnic

Parcul de aventură și terenurile de tenis de câmp vor fi deschise zilnic între orele 10 – 18.

Tarifele sunt aceleași ca și anul trecut.

Pentru închirierea terenului tenis pe zgură puteți cere informații la 0743 381 649, iar pentru parcul de aventură și terenul de tenis de câmp pe suprafață sintetică puteți cere informații la numărul 0743 381 649.

Primarul Coman amintește și faptul că în această perioadă localnicii pot fi practica și alergarea pe cele două stadioane din oraș.

Piscinele ar putea fi deschise după 1 iunie

Sezonul estival bate la ușă, iar în perioada verii principala atracție rămân sporturile nautice.

Redeschiderea piscinelor ar putea fi posibilă după 1 iunie, spune primarul Cătălin Coman, însă, decizia va aparține autorităților centrale care pot reglementa și acest capitol.

Edilul speră ca măcar accesul la piscinele în aer liber să fie permis în luna iunie.

Cele patru bazine de înot ale Bazei de agrement au fost curățate și igienizate, autoritățile locale fiind pregătite pentru redeschiderea întregului Complex de agrement dacă restricțiile vor fi ridicate.

ȘTIRI