Ortodocșii de stil vechi i-au sărbătorit pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Slujbă arhierească la biserica din RădășeniReligie

Ortodocșii de stil vechi i-au sărbătorit pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Slujbă arhierească la biserica din Rădășeni

       Accesări: 2193

Eveniment religios la finalul unei perioade de post. Ortodocșii de stil vechi au încheiat, marți, perioada primului din cele două posturi din timpul verii, cu sărbătoarea închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii ai multor parohii, printre care și cea din Rădășeni. Numeroși credincioși au ținut să ia parte la Sfânta Liturghie, mai ales că aceasta a fost săvârșită de un arhiereu.

Prea Sfințitul Sofronie a oficiat slujba praznicală alături de un sobor de preoți și diaconi, din care a mai făcut parte și protoiereul Sebastian Mogârzan.

Luni seara, în preambulul sărbătorii, au fost săvârșite slujbele Privegherii și Vecerniei.

Întâmpinat de preoți cu Sfânta Evanghelie și de creștini cu flori, înaltul ierarh a avut parte de o primire călduroasă în zi de sărbătoare și hram.

Slujba s-a desfășurat după tipicul cunoscut, cântările și rugăciunile alternând cu momentele importante precum citirea Apostolului, Sfintei Evanghelii, precum și ritualuri pline de semnificații precum cele din timpul Crezului sau ieșirea cu Sfintele Daruri.

Au urmat momentele de final, împărtășirea credincioșilor și cuvântările.

Prea Sfințitul Sofronie și-a început predica printr-o introducere în perioada creștinismului primar, marcată de nenumărate minuni și învățături ale Apostolilor Petru și Pavel, care au propovăduit credința mântuitoare în multe cetăți și ținuturi.

Ierarhul a subliniat importanța sărbătorii celor doi mari apostoli, dar și necesitatea postului care tocmai s-a încheiat, îndemnându-i pe credincioși să-i aibă ca modele pe apostolii Petru și Pavel.

Un cuvânt de învățătură a ținut și protoiereul Sebastian Mogârzan care a punctat importanța activității misionare și moștenirea neprețuită pe care cei doi corifei ai apostolilor au lăsat-o bisericii.

Părintele paroh Ioan Onofrei s-a adresat tuturor cu un cuvânt de mulțumire, atât pentru clerici, cât și credincioși, care au petrecut ziua praznicului, binecuvântată cu bucurie și rugăciune.

Sărbătoriților zilei le-a urat sănătate, fericire și mântuire, alături de tradiționalul „La mulți ani”.

În agenda parohiei Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Rădășeni urmează alte două evenimente, un concurs pe teme religioase, în luna august, și sfințirea bisericii, ce va fi oficiată pe data de 4 septembrie.

ȘTIRI