25 februarie. Zi importantă în calendarul dolheștean. Inimoasă, respectuoasă și recunoscătoare, comunitatea sărbătorește la sfârșit de Făurar pe unul din cărturarii și dascălii așezării, Petru Sandovici. Renumită această familie Sandovici din care s-au ridicat cronicarii așezării, generoșii iubitori de glie, profesorii Petru și Valeriu.
Și nu doar ei. Viața comunității a fost și este efervescentă.
Veșnicia s-a născut la sat și prin oameni ca aceștia ce au temeinicit-o prin nobilă implicare de minte și de suflet.
Istoria văii Șomuzului s-a trăit și s-a scris la înalte cote valorice și științifice. Cartea de învățătură semnată de Petru Sandovici a izvorât din dragoste și datorie față de locus mundi. Tinerețea i-a fost călăuzită de școala sociologică și psihologică a lui Dimitrie Gusti.
Suntem din regat − se consemna cu mândrie. Alături de alte spirite luminate de pe valea Șomuzului, a Moldovei, a Râștii sau a Siretului, a început descălecatul și cercetarea. Inimoasă pleiadă. Efervescentă căutare și strângere a arhivei materiale și spirituale.
Profesorul Vasile Ciurea de la Fălticeni pusese bazele muzeografiei locale. Interbelicul a trăit din lumina haretiană și a perpetuat-o.
Și tânărul învățător de pe atunci s-a îmbrăcat în lumină. Lumină pe care a dăruit-o în timp școlarilor și consătenilor. Avea o datorie sfântă față de biserica hatmanului Șendrea, brațul de fier al lui Ștefan cel Mare și față de ruinele fostei curți domnești de lângă vechea școală. Și o datorie față de vatra strămoșească. ”Întregul univers se învârte pe osia unei uliți din margine de sat” (Octavian Paler). Cântecul obârșiei (Lucian Blaga) vibra cu putere.
Matricea trebuia scoasă de sub negura veacurilor: de unde venim și unde ne ducem. Și a consemnat. Și a colecționat. Și a acționat. Și a scris. Și a înzidit în oameni. Da, omul sfințește locul. Homo activus. Homo constructivus. Câte a făcut și în câte s-a implicat omul, profesorul, luminătorul, animatorul cultural, ziditorul, talentatul interpret, compozitor și dirijor, laureat al Festivalului corurilor de cameră ”Gheorghe Dima” de la Brașov în 1972!
Oare câte suflete sălășluiesc într-un om? Da. Suflete, bun la toate (Marin Sorescu). Da, roadă bună or să facă având o așa locomotivă în acest dascăl vocațional.
Adâncit în documente, în preistoria și istoria așezării, a consemnat medievalismul, epoca modernă și contemporană, cercetând documente referitoare la clăcașii și pălmașii împroprietăriți de Al. Ioan Cuza, consemnând vitejii căzuți în războaie, gospodarii, meseriașii și cărturarii.
Continuumul va adăuga în mileniul abia început ansamblului folcloric ”Răzeșii” și revista ”Erupții dolheștene” sau încercarea de a promova turismul rural pe valea Șomuzului. Oameni și locuri. Oameni și fapte. Cu ochii sufletului îl urmărim pe cel ce a vegheat în decada 1948-58 construcția ”palatului de cultură” (Valeriu Sandovici), cel mai mare cămin cultural din țară, ce-i îi poartă numele.
Pentru că ”unde joacă dolheștenii/ dedesubt pământul geme” de hărnicie și creativitate.
Apelăm la o instanță plauzibilă: monografia acestui fiu al Dolheștilor. Carte cu mai multe suflete. Iată dovada: Monografia satului Dolheștii Mari, județul Suceava, 1996. Prima ediție. Carte despre o veche și importantă întemeiere a așezării de pe Șomuz consemnată din vremea lui Alexandru cel Bun, 1404, reconsemnată în 1561 în vremea lui Alexandru Lăpușneanu, când acesta dăruiește satul mănăstirii Pobrata. Secularizarea averilor mânăstirești va face loc dezvoltării prospere.
Reformele lui Cuza, lumina școlii și hărnicia locuitorilor și-au spus cuvântul. Începutul de secol vine cu acele case de sfat și citire, cămin cultural, primărie, baie populară, dispensar, bancă populară iar în crugul anilor, cu poștă, centrală telefonică și electrificare.
Ograda știutului se completează cu documente ce ilustrează neștiutul.
Fiecare localitate își are povestea ei care trebuie scoasă din colbul uitării. Întoarceri în timp scrise cu limbajul sufletului și al rațiunii, cu marcaje, cărări și trasee bine gândite.
În 2004, cea de a doua ediție Monografia satului Dolheștii Mari, județul Suceava apărută prin contribuția materială a doamnei farmaciste Maria Mitocaru, născută Marian, cea care a întreținut cu religiozitate cultul marelui cărturar. Autorul a făcut completări la zi pentru cursul evenimentelor. În 2008 s-a sfârșit din viață monograful.
În Cuvânt la înmormântarea profesorului Petru Sandovici, marți 31 martie 2009, Maria Mitocaru scria: ”Mărturisesc că ne-am format în lumina lui și de aceea, îngăduiți-mi să-l considerăm, fără exagerare, Luminătorul satului. Munca lui plină de dăruire s-a însemnat ca un mare dar făcut locului… a inițiat și întreținut o adevărată mișcare culturală în Dolhești, care a devenit un spațiu de referință pentru toate localitățile învecinate. A ctitorit Căminul Cultural, care la vremea aceea a reprezentat un nucleu cu multe posibilități de instruire și educație… Timpul va decanta și va adăuga și mai mult în corolarul activităților pe care le-a onorat și condus….Pentru a vă arăta cinstirea și prețuirea, promit să vă îndeplinim una din marile dumneavoastră dorințe: multiplicarea Monografiei satului Dolhești… Să vă fie răsplătite strădaniile cu florile neuitării!”
Și promisiunea a devenit faptă.
A treia ediție a Monografia satului Dolheștii Mari, județul Suceava a apărut în 2022 și va fi lansată duminică, 19 februarie 2023, în preajma zilei de naștere a marelui dispărut.
Monografia satului Dolheștii Mari, Județul Suceava, Ediția a III-a, îngrijită și adăugită de Adrian-Pavel Sandovici, Editura Pim, 2022 este o carte elegantă, bibliofilă, de colecție, publicată prin actul de mecenat al doamnei farmacist primar Maria Mitocaru-Marian strălucita purtătoare a stindardului artistic și tradițional al satului natal (Adrian-Pavel Sandovici). Ediția a treia este o carte scrisă la mai multe mâini din sufletul comunității.
Spun asta pentru că în Note asupra ediției a III-a, Adrian-Pavel Sandovici prezintă implicarea în apariția lucrării monumentale a unor inimoși fii ai satului pe care-i enumeră și cărora le aduce cuviincioase, frumoase și cuvenite mulțumiri (pagina 2).
O muncă grea și responsabilă, o dulce povară a fiului autorului care s-a angajat într-o activitate titanică în care s-a dedublat în rescrierea tehnoredactarea, procesarea foto, desene, schițe, grafică și copertă veghind proprietatea intelectuală a autorului.
Aidoma cronicarului, Adrian poate spune eu voi da sama de ale mele câte scriu. Un proces scriitoricesc în care implicarea sufletească și rațiunea se îmbină strălucit.
Un proces complicat de trăire și retrăire, de scriere și rescriere în care consumul spiritual și emoțional este enorm. Această misiune este deopotrivă de autor și coautor. Se sparie gândul pare a ne spune Adrian-Pavel Sandovici. Întoarcerea autorului necesită combustie, timpul și forța necesară unei cercetări mai ample. Autor și coautor se contopesc, tatăl și fiul fac un tot unitar în această monografie pentru cinstirea înaintașilor și mândria celor ce vor veni (pag.4).
Încerc această monografie ne spune Autorul aducând ofranda satului natal și părintelui său. Avem în față o carte tezaur care în cele peste 300 de pagini cuprinde esențele, palierele de adâncime și reperele cheie ale spațiului dolheștean. Dimensiunea căutării se regăsește în arhitectura ansamblului văzut prin ferestrele timpului. Petru Sandovici a avut curajul să de a fi el însuși (Valeriu Sandovici).
Ediția a III-a este o ediție științifică bine gândită cu listă de fotografii, listă de desene și schițe, glosar realizat cu multă parcimonie, abrevieri, peste 200 fotografii, cu prezența notelor muzicale ale compozitorului, cu imagini grafice transpuse cu gust în pagină.
O carte percepută cu toate simțurile − vizual, olfactiv, tactil, auditiv, chinestezic, o carte concepută artistic pe o hârtie ce sporește valoarea lucrării în ansamblu. Un întreg rafinat și elegant într-o carte care poate onora orice Salon al cărții în țară sau peste hotare. Carte frumoasă, cinste cui te-a scris (Tudor Arghezi).
Alese felicitări pentru împlinirea acestui act cultural Editurii Pim. Migala șlefuitorului transmite emoție cititorului care parcurge cartea cu bucuria lecturii și a informării spunându-și: ”La Dolhești am crescut eu/ sunt mândru de satul meu”.
Din 2014 în calendarul local se sărbătorește Făurar − Luna Petru Sandovici având ca motto o floare la fiecare 25 februarie la propunerea iubitoarei de cultură Maria Mitocaru-Marian, sufletul acestei manifestări.
Și-l revedem aievea pe Petru Sandovici cu tâmplele albite de vreme (Valeriu Sandovici), percepându-i lumina lăuntrică.
