Doliu la Colegiul Național „Nicu Gane”. Inginerul Ovidiu Țibulcă s-a dus la ceruri în noaptea de Revelion, pe când se afla în propria locuință. Un incident nefericit i-a luat viața.
Ovidiu Țibulcă era administratorul personalului nedidactic al unității de învățământ preuniversitar.
S-a născut pe 2 iulie 1965 în Fălticeni.
A studiat la Liceul „Nicu Gane”, fiind unul dintre elevii emblematici ai promoției anului 1983.
Devine absolvent al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” (fosta Universitatea Politehnică) din Iași.
Pentru o vreme a lucrat la Întreprinderea Chimică Fălticeni, după care a revenit la liceul unde a studiat, ca angajat al instituției.
Profesorii și personalul auxiliar și nedidactic al Colegiului Național „Nicu Gane” au ținut să aștearnă câteva gânduri, încropite într-un ultim omagiu adus fostului lor coleg.
Avea 56 de ani. Admirat și prețuit, Ovidiu Țibulcă era adeptul lucrului bine făcut. În amintirea prietenilor va rămâne acel „om fain și cu un suflet minunat tot timpul”.
Inginerul fălticenean a fost condus luni, 3 ianuarie, pe ultimul drum. Funeraliile au avut loc la cimitirul bisericii din Oprișeni.
Omagiu unui plecat la ceruri
„Comunitatea Gănistă a mai pierdut un om. Inginerul și administratorul domeniilor Nicu Gane a ieșit pe neașteptate din malaxorul vieții cotidiene. Fost elev al școlii noastre, reprezentativ pentru generația 1983, și-a continuat studiile la Politehnica ieșeană, intrând în arenă cu o activitate profesională de calitate la Întreprinderea Chimică Fălticeni.
Când mersul lumii a devenit altul, Ovidiu Țibulcă și-a sporit forța de regenerare, luându-și energiile din propria muncă, găsindu-și puterea lăuntrică de a se confrunta cu viața, apăsând iar și iarăși declicul de repornire.
A revenit la școala pe care a iubit-o și în care se formase, ocupându-se de sectorul administrativ.
Culoarea nevăzută a timpului i-a sporit puterea de a se înregimenta în noul domeniu de muncă.
Casa și școala s-au constituit ca redute și spațiu securizant. Cei ce l-au cunoscut și au lucrat cu el, l-au intuit ca om de omenie, l-au resimțit ca pe un șef, un coleg și un prieten generos. Activ și modest, punea umărul alături de subordonați pentru a-și onora departamentul în care lucra.
Dâra de lumină se vede în toate corpurile de clădiri pe care le-a onorat cu munca-i conștiincioasă și organizată. Un sector greu de străbătut cu pasul, dar regândit creator cu exigență și profesionalism.
În ultima vreme pare că se exilase în sine. Trăia o dramă nemărturisită, o spusă nespusă care-i zdruncina echilibrul interior. În plan social avea destulă reziliență necesară pentru a munci.
Călătoria spre sine îi accentua însă nemulțumirile. I se potrivește versul stănescian pe care-l admira explicit: ”totul e simplu, atât de simplu/ încât devine de neînțeles”.
Via Vita te secătuiește adeseori de energie. Intervin momente de cumpănă.
Ovidiu Țibulcă a traversat râul de foc. Ce accident stupid! Renașterea din cenușă este posibilă doar păsării Phoenix.
Neașteptată și inimaginabilă plecare. Privind peste timp, și alți administratori din ultimii 30 de ani, s-au consumat în același du-te-vino epuizant: Garofița Lupuleasa și Vasile Andrei.
Fluxul vieții curge mai departe.
Pios omagiu. Dumnezeu să le redea liniștea după munca jertfelnică.”
