Oficialități locale, județene și parlamentare au marcat Ziua Națională la Fălticeni. Defilare cu jandarmi și pompieriEveniment

Oficialități locale, județene și parlamentare au marcat Ziua Națională la Fălticeni. Defilare cu jandarmi și pompieri

       Accesări: 1375

România celebrează 105 ani de la Marea Unire. Pretutindeni în țară au fost organizate manifestări legate de cel mai important moment din istoria românilor. Ziua Națională a fost sărbătorită și la Fălticeni.

Autoritățile locale au organizat și marcat 1 Decembrie alături de numeroși invitați, oficialități județene și guvernamentale, reprezentanți au unităților de învățământ și ai partidelor politice.

Evenimentul s-a desfășurat la Altarul Eroilor, grupul statuar de lângă Primăria Municipiului Fălticeni.

Au participat primarul Cătălin Coman, viceprimarul Constantin Bulaicon, senatorul Ioan Stan, deputații Mirela Adomnicăi și George Șoldan, subprefectul Florin Sinescu și vicepreședintele Vasile Tofan.

Din rândul invitaților au mai făcut parte șeful Poliției Municipiului Fălticeni, adjunctul șefului Detașamentului de Pompieri Fălticeni și delegatul Școlii de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni și cel al Detașamentului de Jandarmi Fălticeni.

La eveniment au ținut să ia parte și peste 300 de fălticeneni.

Tineri, adulți și persoane vârstnice, părinți cu copii sau bunici cu nepoți, au asistat la ceremonia organizată pe aleea pietonală. Cei mici au fluturat cu bucurie stegulețele tricolore, în timp ce părinții au purtat tricolorul la piept sau la rever, fie cocarde tricolore.

Ceremonia a fost deschisă cu un mesaj legat de importanța Zilei de 1 Decembrie, urmat de serviciul religios, oficiat de preotul Adrian Brădățanu, parohul Bisericii Adormirea Maicii Domnului.

La rugăciune au fost pomeniți eroii români, printre care și cei trei ofițeri, Maiorul Ioan Neculai, căpitanul comandor Constantin Costăchescu și căpitanul Gavril Dănilescu, ale căror busturi se află la monumentul statuar.

Au urmat depunerile de coroane din partea oficialităților locale și ale invitaților, printre cei care au depus jerbe de flori fiind și elevi și profesori ai unităților de învățământ din Fălticeni.

Garda cu drapelul de luptă al Școlii de Subofițeri Militare „Petru Rareș” Fălticeni și alte două plutoane cu elevi ai aceleași școli și de la Detașamentul de Pompieri Fălticeni au defilat la finalul manifestării dedicate Zilei Naționale.

ȘTIRI