Din multitudinea cărților fălticenene ale anului 2020, se cuvine să amintim și prozele lui Vasile Moroșanu adunate în cartea Altfel de oameni, Ed. SMArt. Din sacul plin de povestiri al autorului, proprietar de amintiri, se desprind 24 de proze inspirate din cartea vieții. O diversitate a lumii reale, mai puțin a celei lăuntrice. Un timp retrăit înregistrat cu naturalețe, uimire și paciență, fără detalii și divagații obositoare. Semne de carte cu un impresionant material uman.
Din mașina de tocat a vieții iese o lume cenușie, fără învieri lăuntrice. La răscruce de drumuri și de gânduri, povestitorul imprimă narațiuni despre condiția umană.
Textele se compun din asocieri și observații ale structurilor morale. O lume în așteptare, o lume în nuanțe de griuri, fără aspirații etice. O lume ce joacă la roata norocului (Șase din șase). Dar cum zicala că norocul e orb dar unde nu-i cap e vai de picioare, comoara va ajunge în mâna unui escroc.
Devenit intelectual, Gicuță se dovedește nerecunoscător față de părinți (O buruiană). Nu sunt iertate nici femeile parazite și ipocrite care-și fac viața ușoară pe spinarea bărbaților naivi (Mireasa din noapte), nici bărbatul cu slăbiciuni muierești care ”moare” la datorie transformând mariajul soției în martiraj (Vila cu șarpe), nici lingăul fățarnic ce parvine prin ministru și ex-ministru, prin primar și ex-primar (Oameni și…), nici lacomul afacerist ce croiește planuri necinstite (Hoțul strigă…hoții), nici tărășeniile invidiosului (Groapa vecinului).
Alteori anecdotica primează. În cavoul lui Caramfil, paznicul unei livezi adăpostește merele furate, încât la pomenirea de un an, din locul de veci se simte ”miesmă de mir și flori de primăvară” Sunt uitate potlogăriile si afacerile murdare ale celui ce acum e considerat Caramfil cel ”sfânt”.
La cooperativă se aduce spre vânzare, pe lângă butoiul cu gaz lampant, butoiul cu pește sărat. Delicatesa de calcan, ajunsă din greșeală la Giurgești, face retur la restaurantul din târg fiind consumată ca ”cea mai delicioasă saramură de pește”, calcanul făcând deliciul gurmanzilor fălticeneni (Butoiul cu broaște)
Instantanee de ieri și de azi. Tipare clasice. Dintotdeauna. Aceleași în trecerea timpului. Din teatru sătesc (Vocație de regizor), din viața celor ce părăsesc satul (Visul unui ”pui de cuc”). Uneori, hazul este debordant prin comicul de limbaj: ”Cetățene Cocoș Marius, din proprie dorință și nesilit de nimeni, vrei s-o iei… ca soție pe cetățeana Vulpe Alexandrina?”
Diferit ca registru, Blestemul ciocârliei aduce în atenție legenda delicatei păsări ce ”se ridică în zbor cântând, cu gândul de-a ajunge la Soare de unde ar putea lua un grăunte de căldură să-și încălzească puișorii”. Dar străinii care cumpără pământul nostru, împușcă ciocârlia pentru a o servi la masă, ca delicatesă.
Durerea e mare: ”Italienii au cumpărat un sfert din pământul Banatului, turcii, cam tot atât, din Dobrogea, arabii au luat pentru cămile Insula Mare a Brăilei, iar Ardealul se dă de pomană la unguri.” De aici blestemul ciocârliei ”de a muri și noi alături de puișorii ei”.
În rest, umorul și ironia fac o bună casă. Autorul nu condamnă, nu ia atitudine, nu moralizează. Doar constată cu bonomie, conștient că moravurile se perpetuează în timp.
Vasile Moroșanu surprinde o lume într-o cărțulie antrenantă și amuzantă în care abordează omul și locul comun. Cadrul și codul moral nu este uscat și didacticist. Omul recent nu se deosebește prin metehne de omul comun și etern. La Bruyère prezentase Caractere.
În cazul de față, la altă scară valorică, intuim o variantă pe aceeași temă, nelipsită și în cărțile sale anterioare.
Oare poate fi cândva reparabil softul uman?
