Vești de ultimă oră pentru elevi, părinți și profesori. Noul an școlar va începe pe 14 septembrie, majoritatea elevilor urmând să participe efectiv în instituțiile de învățământ. Anunțul a fost făcut miercuri seara de președintele Klaus Iohannis într-o conferință de presă.
Șeful statului a precizat că decizia va fi luată la nivel local, în funcție de trei scenarii care au fost schițate.
În funcție de aceste scenarii școlile ar putea fi închise total sau parțial, pe baza numărului de noi infecții cu noul coronavirus la mia de locuitori din fiecare localitate.
„Pe 14 septembrie începe noul an școlar preuniversitar. Majoritatea elevilor vor merge fizic la școală”, a spus președintele Iohannis. „Pentru a ține cont de impactul pandemiei în fiecare școală, în fiecare localitate, au fost elaborate trei scenarii în funcție de numărul de bolnavi. Aceste criterii sunt mai general valabile nu doar pentru școli, dar ele vor fi folosite și pentru a evalua impactul pandemiei asupra școlilor.”
Care sunt cele trei scenarii?
Scenariul verde, când într-o localitate se înregistrează mai puțin de o persoană infectată cu noul coronavirus la mia de locuitori, în medie, în ultimele 14 zile.
Scenariul galben este valabil când între una și trei persoane detectate în medie, pe zi.
Scenariul roșu este activat când se înregistrează peste trei bolnavi noi în medie, în localitatea respectivă.
Pentru fiecare școală în parte, comandamentul județean pentru situații de urgență va lua decizia dacă se merge pe scenariul verde (toți elevii merg la școală) sau risc ridicat, scenariul roșu (când nimeni nu merge la școală), fie risc mediu, scenariul galben (unele activități se țin în școală, altele pe internet).
Scenariile se folosesc pentru a descrie ce se întâmplă în școală. Felul în care va funcționa fiecare unitate școlară va fi decis local, decizia se descentralizează la nivel de județ.
Scenariul galben permite susținerea activităților la grădinițe și la clasele din ciclul primar, clasele a VIII-a și a XII-a merg la școală, iar restul claselor, o parte vin la școală și o parte nu, pentru a permite distanțarea socială.
Învățământul online este acceptat ca învățământ normal atunci când nu se pot ține cursuri fizice.
Klaus Iohannis mai susține că este în discuție un scenariu similar cu starea de urgență, când părinții vor primi un ajutor pentru a putea sta cu copiii acasă. Șeful statului a spus că „se lucrează rapid la un scenariu care poate fi pus în practică.”
Ce decizii poate lua Inspectoratul Școlar Județean?
Decizia dacă elevii merg la şcoală sau învaţă online se ia pentru fiecare şcoală în parte la nivel de judeţ, sigur, la propunerea şcolii și a Inspectoratului Școlar Județean.
Ministerul Sănătății lucrează la normele sanitare care vor trebui îndeplinite. Este vorba de norme de distanţare, igienă, dezinfecţie care vor fi făcute publice în zilele următoare.
În privința angajării unui eventual personal suplimentar în școli sau suplimentarea plății personalului existent, în condițiile în care este nevoie de norme suplimentare, aceasta este o decizie care se poate lua tot la nivelul autorităților locale.