Pierdută între două veacuri, Strada Mare îşi continuă povestea şi mai la vale, unde navighez în derivă pe dalele trotuarelor ce încadrează drumul pavat în arcuri de cerc. Un lung şir de case vechi fără etaj se aliniază lipite una de cealaltă, lipsite de curţi sau garduri care să le despartă, iar acoperişurile învechite de vremuri şi de ploi au poduri lungi, cu luminatoare iscoditoare şi dantelării din tablă. Faţadele păstrează vechi ornamente din ciment care încadrează geamurile şi uşile joase, cu tâmplării vopsite în vişiniu şi cu jaluzele din doc spălate de soare.
Prăvăliile înguste, cu pardoseli lungi din scândură cu iz de petrosin, îşi expun care mai de care mărfurile banale, iar multe alte dughene şi mici magazine îşi aşteaptă clientela deloc pretenţioasă la mărunţişuri.
Cât vezi cu ochii, aceste clădiri compacte se aliniază până departe, către marginea regimentului , panouri scrise ordonat pe dreptunghiuri din placaj ori sticlă, putând fi lesne citite : ,,Gostat”, ,,Prichindel”, ,,Geamuri, rame, oglinzi”, ,,Bazar”, ,,Magazin mixt”, ,, Tutungerie”, ,,Frizerie”, ,,Curcubeul”, Restaurantul Stânişoara , Alimentara (la Lilici ,bineînţeles).
Traversez spre cooperativa ,,Zorile”, o clădire masivă ca un cub uriaş de un alb mat, având la parter studioul foto şi reparaţii radio-tv. Arbuştii pitici, coniferele îndesate, tufele de trandafiri şi spaţiile verzi se întind până către şirul de trepte ce coboară spre autogara oraşului.
Un chioşc spaţios vopsit în culoarea cerului, cu geamurile bine prinse în chedere din cauciuc asemenea unei cabine de camion ,,Bucegi”, este rezervat doritorilor de zaharicale. La umbra perdeluţelor din satin întinse pe sârmă, poţi distinge figurine transparente de iepuraşi, roboţei şi ursuleţi burduşiţi cu bomboane colorate. Tuburi verzi de mentosan par să răcorească totul în jur, iar drajeurile CIP sunt îndesate în cutii rotunde, ori în conuri în formă de umbreluţe cu mânerul din caramel.
Napolitane ,,Dănuţ”, spirale cu cremă, eugenii, cutii de bomboane Vinga, jeleuri glazurate, pliculeţe cu Oranjadă, alviţă cu alune, pungi cu Pufarin, fulgi de porumb cu surprize, ciubucuri, gume de mestecat în formă de ţigară, turtă dulce, covrigei Liliput, Cico, Brifcor, ciocolată ,,Mocca” şi ,,Africana”, toate sunt adunate în jurul vânzătoarei în halat turcoaz cu revere brodate .
Îmi mut apoi privirea în vitrina Gostatului, la piramida borcanelor cu zacuscă şi compot, la pastrama de pui atârnată ostentativ în plase, la cutiile cu mazăre şi la cele câteva sticle de spumant ,, Zarea” pitite după frânghiile de ceapă roşie.
O gospodină, tocmai iese balansând sacoşa pânzată cu mânere din placaj pirogravat, în care se ciocnesc, la fiecare mișcare, două sticle cu ulei, trei conserve de sardine şi un borcan cu tocană de legume . Este urmată de un copil atent la prag, ce-și ţine sub braţ o pisică armonică neagră , din plastic . Băiatul, tocmai desface cu nerăbdare ambalajul portocaliu al unei Glucoze casante şi aromate în care , sigur îşi va pierde până acasă cel puţin un dinte.
În locul lui aş fi optat pentru o felie de marmeladă, căci tocmai au fost aduse azi dimineață, câteva lădiţe capitonate cu hârtie albastră, cerată.
Peste drum, unde Strada Mare se întretaie cu Sf. Ilie, dominantă este clădirea ,,Loto-Pronosport” de pe colţ, cu intrarea sa arcuită şi geamurile înalte. Acest edificiu are un pod masiv, îmbrăcat în solzi din tablă ca pe spinarea unui peşte mitologic şi un luminator larg ce priveşte de sus, prin ochiul său pătrat de ciclop, spre freamătul târgului.
În geam, un afiş anunţă extragerea săptămânii, două castroane din plastic sunt pline ochi cu jetoane numerotate în aşteptarea norocoşilor, iar într-o poză cu nuanţe albăstrui, o domniţă rimelată excesiv se sprijină de o ,,Dacia 1300” răsărită dintr-un loz de 6 lei . Cheile maşinii le ţine graţios la vedere, cu gândul la prima cursă către cabana Rădăşeni, desigur, în ziua când se va circula ,,fără soţ”.
Agenţia îl are pe inventar şi pe Iliuţă Pronosport, mascota din lemn lăcuit , cu o minge veche în loc de corp, cu fular dungat în jurul gâtului cât un creion, având picioarele învelite în jambiere groase alb-roşii şi ghete cu crampoane. Pe capul sferic poartă o bască, evident, cu moţ, iar în colţul gurii îşi ţine ştrengăreşte un ciot de ţigară Snagov.
Are locul său de onoare în vitrina loteriei, printre calendare de buzunar şi trifoi cu patru foi, spre bucuria suporterilor.
Într-un cui din tocul uşii, zeci de lozuri în plic sunt înşirate pe un cerc din sârmă asemenea unei coroane de înger căzut, iar difuzorul cu faţeta din pânză, tocmai transmite cotele apelor Dunării într-o franceză impecabilă.
Urmează un edificiu cu etaj şi balcon din fier forjat, urmat de un alt şir de clădiri purtând pecetea negustorilor de demult. Sunt rânduite magazinul de jucării, aprozarul, confecţiile pentru copii, continuate apoi cu locuinţe modeste , unele cu ferestre şi uşi chiar sub nivelul trotuarului, la care poți ajunge pășind atent treptele înguste din piatră.
Fără să vreau, privirea mi se opreşte la vitrina ceasornicăriei ticsite cu pendule, cadrane şi deşteptătoare dezmembrate.
O piesă centrală și misterioasă din geam, este chipul rotund şi măsliniu al unui harap cu turban alb, ce-şi mişcă mecanic ochii în ritmul secundelor.
Nasul lui este axul celor două săgeţi ascuţite din alamă ce indică orele, iar faţa-i este încercuită cu cifrele pictate meşteşugit de jur împrejur ca un tatuaj ritualic. Până la dispariția sa, odată cu demolarea casei, nu ne-a înșelat deloc în privința preciziei timpului indicat, aproape astronomic.
Probabil că nici azi mecanismul său complicat nu s-ar fi oprit, continuând să-şi mute privirea în sus şi în jos pe Strada Mare, după trecătorii grăbiţi ce nu mai au timp să-l privească și să-i vorbească.
